Categorii: Sănătate

Semnal de alarmă. Medicina de familie riscă să dispară din cauza subfinanțării

Medicina de familie va fi desființată, dacă nu va fi finanțată corespunzător, atrage atenția președintele Societății pentru Medicina Familiei Timiș.

Alocarea bugetară a fost diminuată cu un sfert, față de anul trecut, iar deconturile pentru activitatea sanitară întârzie, astfel că atât cabinetele, cât și centrele de permanență au ajuns sa funcționeze cu bani aduși de acasă, spune Mihai Iacob, președintele Societății pentru Medicina Familiei Timiș.

Practic desființează medicină de familie dacă vor scădea veniturile, în contextul în care există o subfinanțare cronică de peste zece ani de zile. Medicina primară și medicina de familie a primit o ușoară majorare doar din luna august și care niciodată nu a venit pentru că plățile au fost tot restante în ultima perioadă. Deci această alocare bugetare cu o scădere de 25% sigur va crea mari probleme în ceea ce privește menținerea personalului medical în cadrul medicinei de familie”, spune președintele Societății pentru Medicina Familiei Timiș.

Toate acestea duc la o reticență a tinerilor specialiști, față de medicina de familie, lucru care se va reflecta direct asupra sănătății populației, spune Mihai Iacob.

De ani de zile știm că este o specialitate în care sunt multiple probleme și mai ales din punct de vedere al perspectivei financiare și a stabilității. Un viitor tânăr sigur că va evita intrarea în astfel de specialitate în care nu ai o perspectivă. Este momentul să tragem un semnal de alarmă”, mai spune Mihai Iacob.

Deocamdată în Timiș sunt doar câteva localități mărginașe care nu au medic de familie. Situația însă, s-ar putea acutiza, avertizează Mihai Iacob, pe fondul intrării la pensie a multor colegi din sistem.

 

Articole asemănătoare

Expoziție cu peste 300 de caricaturi și lucrări umoristice la Timișoara

O expoziție de lucrări umoristice inspirate din societatea actuală este deschisă, în această perioadă, la…

47 de minute ago

Vremea la final de săptămână

Astăzi, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. În cursul zilei cerul…

5 ore ago

SCM Poli, amical cu o prim-divizionară din Serbia, la sala „Constantin Jude”

În eșalonul secund masculin, se dispută penultima rundă a play-off-ului de promovare. Astăzi, la ora…

10 ore ago

Liga a treia | Ghiroda câştigă din nou. 14 goluri marcate în meciul Jiului Petroşani!

Partida dintre FCU II Craiova şi Jiul Petroşani a avut o desfăşurare incredibilă a scorului.…

13 ore ago

CSM Deva, în semifinalele turneului de promovare în Liga Florilor

Revenind la primul joc disputat, în această seară, la Iaşi, devencele au avut de "transpirat"…

13 ore ago

Serenadele studențești, la prima ediție. Tinerii de la Medicină le-au cântat profesorilor, medici în spitalele din Timișoara

Studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara vor să pornească o tradiție…

15 ore ago