Sănătate

Spitalul CFR din Timișoara limitează accesul vizitatorilor

Conducerea Spitalului CFR a limitat programul de vizitare pentru a proteja pacienții, în condițiile în care a fost declarată stare de alertă epidemiologică la nivel național.

Spitalul CFR din Timișoara a limitat, de astăzi, accesul vizitatorilor pe fondul înmulțirii cazurilor de gripă.

Accesul aparținătorilor va fi permis pe secții doar între orele 16.00 și 17.00 și numai în cazul pacienților care nu se pot deplasa. În plus, durata vizitei a fost limitată la 15 minute.

În cazul pacienților care se pot deplasa, Spitalul CFR pune la dispoziție pentru vizite un spațiu amenajat în Ambulatoriul Integrat.

Și în acest caz, însă, accesul este limitat la un singur aparținător, timp de maximum 15 minute, între orele 16.00 și 17.00.

Ministerul Sănătății a anunțat că a fost declarată stare de alertă epidemiologică fără restricții, după ce, timp de trei săptămâni, s-a înregistrat o creștere a cazurilor de infecții respiratorii.

 

 

 

Articole asemănătoare

Forum internațional de afaceri cu sute de participanți la Timișoara

Firme din România, Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, discută astăzi și mâine,…

4 ore ago

Timișul pregătește candidatura la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028

Documentația va fi realizată de Caius Ovidiu Merșa, antropolog culinar și expert în artele culinare,…

5 ore ago

Cuiburi artificiale pentru păsări, montate în Parcul Natural Lunca Mureşului

Specialiştii Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului au montat 120 de cuiburi artificiale de păsări pentru…

5 ore ago

Rugby | SCM Timişoara, deplasare pe terenul Ştiinţei Baia Mare

Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au…

5 ore ago

Una dintre cele mai frumoase picturi semnate de Nicolae Grigorescu, expusă la Arad

Mai multe opere rare ale pictorului Nicolae Grigorescu vor fi expuse timp de o lună…

5 ore ago

AUDIO | CSC Dumbrăviţa, un ultim meci, două variante pentru menţinerea în Liga 2

Timișenii au nevoie de victorie sau chiar egal pentru a se salva. Timișenii au 26…

5 ore ago