Categorii: Sănătate

Spitalul Municipal Hunedoara va achiziţiona un aparat RMN

Spitalul Municipal din Hunedoara a demarat procedurile legale pentru achiziţionarea unui aparat RMN. Unitatea medicală a primit o finanţare de 5,3 milioane de lei din partea Ministerului Sănătăţii.
Echipamentul este apreciat ca o dotare extrem de necesară pentru orice spital care doreşte să ofere servicii medicale cât mai bune pacienţilor săi.
“De regulă astfel de dotări merg cu precădere spre spitalele judeţene. Chiar dacă nu are statut de spital judeţean, spitalul din Hunedoara are o adresabilitate comparabilă cu a unui spital judeţean. Pe lângă pacienţi din tot judeţul, avem şi pacienţi din afara judeţului Hunedoara. Un aparat RMN modern este mai mult decât necesar pentru un act medical cu adevărat performant”, a declarat managerul Spitalului Municipal Hunedoara, Radu Budae.
În ultimii ani, spitalul a fost dotat cu două computere-tomograf, cel de-al doilea fiind unul de ultimă generaţie. Ultimul aparat a fost achiziţionat anul trecut prin intermediul unei finanţări europene în valoare totală de 2 milioane de euro, câştigată de primărie, sumă din care s-au mai asigurat şi alte dotări importante şi necesare spitalului

 

Articole asemănătoare

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

14 minute ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

4 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

5 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

13 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

14 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

14 ore ago