Categorii: Sănătate

Un bebeluș a fost salvat de medicii timișoreni prin transfuzii intrauterine

Medicii timișoreni au reușit să salveze un copil prin transfuzii de sânge intrauterine.

Problemele au apărut în timpul sarcinii din cauză că mama copilului are sânge Rh negativ, iar tatăl – Rh pozitiv, copilul moștenind Rh-ul tatălui. Medici explică faptul că, într-o astfel de situație, corpul mamei tratează sarcina ca pe un intrus, crează anticorpi care distrug hematiile fătului, determinând anemie severă care, în scurt timp, duce la hidrops fetal, diagnostic care în mod frecvent duce la decesul fătului.

Medicii de la o clinică particulară din Timișoara au recurs la transfuzii de sânge intrauterin, începând cu a 23-a săptămână de sarcină, o dată la 3 săptămâni. Practic, până la naștere, copilului i s-a schimbat sângele integral, având în final Rh negativ, la fel ca mama. Aceasta a reușit să ducă sarcina la termen și a născut la 37 de săptămâni, prin cezariană, un copil sănătos, după ce a fost supusă la 7 transfuzii de sânge intrauterine.

“Costurile sunt de până într-o mie de euro pentru o gravidă, iar, ținând cont de numărul de cazuri anuale la nivel național, bugetul de stat ar trebui să dispună de aproximativ 100.000 de euro, o sumă nesemnificativă dar cu impact foarte mare pentru cuplurile care altfel nu au șansa de a avea un copil”, a spus dr.Bogdan Mureșan, medic primar ginecologie-obstetrică și specialist în medicină materno-fetală

În ceea ce privește starea copilului nou-născut, dr. Daniela Popescu – medic primar neonatologie, spune că micuțul a avut o evoluție normală.

“Acești copii au o șansă la o viață normală. Copilul familiei Movilă este sănătos, nu necesită îngrijiri speciale. Dar trebuie monitorizată anemia pentru că, în urma transfuziilor, la nivelul măduvei osoase este inhibată producția de celule roșii, iar celulele roșii primite prin transfuzia de sânge intrauterină au viață scurtă după naștere. Avem cazurile altor doi copii, care au depășit vârsta de un an acum și care sunt foarte bine, au evoluat corespunzător, au toate achizițiile corespunzătoare vârstei”,a spus dr. Daniela Popescu.

Părinții micuțului mai au un băiat de 14 ani și au încredere că nou-născutul este va fi bine în continuare.

“Suntem foarte bucuroși că am avut această soluție de tratament și ne putem ține băiatul în brațe. Mihăiță (Mihai Petru este numele copilului) este bine”, a declarat tatăl Dan Movilă.

Medicii timișoreni spun că acest caz poate veni ca o speranță pentru toate cuplurile, care se confruntă cu această problemă de Rh al sângelui, că pot avea un copil sănătos.

 

Articole asemănătoare

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

2 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

2 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

3 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

3 ore ago

Trei zile de festivalul „FlorAr“ la Arad

Festivalul „FlorAr“ începe vineri la Arad şi se încheie duminică, iar artiști floriști, ajutați de…

3 ore ago

Proiect pentru un skatepark de 3 milioane de lei în Parcul Central din Timișoara

Studiului de fezabilitate al skateparkului  a fost realizat de o firmă privată în urma consultărilor…

3 ore ago