Sănătate

Unul din patru adulți din România suferă de alergie

Unul din patru adulți din România suferă de o formă de alergie, iar unul din trei copii au rinită alergică, atrage atenția Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică.

În plin sezon al alergiilor de primăvară, Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică aduce în discuţie importanţa accesului la tratamente cu un grad ridicat de eficienţă deoarece povara generată de bolile alergice a crescut în ultimele decenii din cauza factorilor de mediu şi a stilului de viaţă.

La nivel global, până la 30% din populaţia planetei suferă de o alergie respiratorie, iar între 10-40% dintre pacienţii cu rinită alergică au şi astm alergic.

În România, una din patru persoane adulte suferă de o formă de alergie şi fiecare al treilea copil suferă de rinită alergică. De asemenea, unul din cinci copii suferă de astm alergic, iar 1,1 milioane de români adulţi au o alergie medicamentoasă.

În context, specialiștii insistă că singura terapie care modifică evoluţia bolii alergice este imunoterapia cu alergen.

Aproximativ 80% dintre pacienţii care folosesc un tratament medicamentos împotriva alergiilor şi simt că au controlul asupra propriilor simptome nu controlează evoluţia bolii către astm alergic. În cazul lor, dar şi al altor pacienţi este recomandată utilizarea imunoterapiei cu alergen (AIT). Această terapie are o eficienţă foarte ridicată, de până la 100%, inclusiv în cazul pacienţilor alergici la înţepătura de albină”, se arată într-un comunicat al Societății Române de Alergologie.

Administrată atât adulţilor, cât şi copiiilor, această împiedică dezvoltarea ulterioară a polialergiilor, dezvoltarea de intoleranţe alimentare şi împiedică apariţia astmului bronşic.

 

Articole asemănătoare

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

2 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

3 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

5 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

7 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

13 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

15 ore ago