Categorii: Sănătate

Zeci de puncte de prim-ajutor şi de distribuire a apei deschise în județul Arad

Zeci de puncte de prim-ajutor şi de distribuire a apei potabile au fost deschise de primării din judeţul Arad, la solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică. Măsura a fost luată pe fondul caniculei, care se resimte în judeţ, unde temperaturile vor fi cuprinse între 36 şi 40 de grade în următoarele zile.
Sunt disponibile 19 spaţii în care trecătorii pot primi consultaţii medicale, se pot răcori sau odihni, respectiv în municipiul Arad, în oraşele Lipova, Sântana, Chişineu-Criş, Curtici, Sebiş, Ineu, Nădlac, Pâncota şi comuna Gurahonţ.
În municipiul Arad vor funcţiona trei astfel de puncte, respectiv în holul principal al Palatului Administrativ, în Teatrul Clasic ‘Ioan Slavici’ şi în Catedrala Ortodoxă din zona Podgoria.
Totodată, în judeţ au fost deschise 29 de puncte de distribuire a apei potabile pentru trecătorii care au nevoie, care sunt amenajate în spaţii publice, precum pieţe sau instituţii.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad a transmis că judeţul se află sub cod galben de caniculă până vineri, când va intra sub cod portocaliu de caniculă.

Articole asemănătoare

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

3 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

4 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

12 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

13 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

14 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

14 ore ago