Social

Sute de credincioși au parcurs Drumul Crucii în vinerea Floriilor la Ciudanovița

200 de credincioși au urmat, la Ciudanovița, în județul Caraș-Severin, Drumul Crucii, o procesiune religioasă menită să reamintească creștinilor drumul lui Isus pe Golgota.

Dealul pe care creștinii l-au urcat se numește Golgota, iar traseul este marcat de 14 cruci, la care pelerinii au făcut popas pe rând. Este o tradiție care dăinuie de zece ediții, spune primarul comunei Ciudanovița, Constantin Nebunu.

Pentru noi este o binecuvântare să ne adunăm în fiecare an înainte cu o săptămână de Paște, vineri, ne adunăm și facem această procesiune. Văd că din ce în ce tot mai multă lume, noi încercăm să păstrăm tradiția. Traseul este de aproximativ 3,5 km, sunt 14 cruci. Ne oprim la fiecare cruce și facem o mică slujbă deoarece dealul pe care îl parcurgem îl cheamă Dealul Golgota”, spune primarul Constantin Nebunu.

Călătoria pe Drumul Crucii a fost calea spre mântuire aleasă de credincioși în Vinerea Floriilor. Aceștia au venit la Ciudanovița din întreaga Vale a Carașului și nu numai. La ediția de anul acesta au fost pelerini veniți din Timiș și chiar de peste munți, din Gorj.

Drumul Crucii se mifică patimile lui Isus și venim aici în fiecare an. Credem în Dumnezeu, nu putem să uităm”, spune un participant.

Vin de la Goruia, e chiar o plăcere să parcurgi drumul acesta până la sus. Este destul de importantă pentru că e ultima săptămână de Postul Mare, înainte de Florii și este un lucru minunat, zic eu, pentru toți cei care vor să participe cu noi la acest drum. Eu vin de câțiva ani”, spune o participantă.

Semnificația procesiunii a fost deslușită de Prea Sfințitul Episcop Lucian al Caransebeșului, care a oficiat slujba religioasă din curtea bisericii de la Ciudanovița Colonie.

Noi zicem că această procesiune acoperă mulțime de păcate. Le-am spus și credincioșilor, astăzi, că este foarte important să iubim osteneala duhovnicească. Atunci când ne rugăm profund și îndelung, atunci când postim, atunci când suntem prezenți la biserică, atunci când ne ostenim din punct de vedere spiritual, suntem mai ușori și mai aproape de Dumnezeu. Crucea înseamnă sacrificiu, înseamnă jertfă, înseamnă renunțare la grijile lumești și la propria persoană pentru a te apropia mai mult de Dumnezeu și aduce o viață autentică în Hristos. Tot se vorbește acum de un stil de viață sănătos, stilul de viață sănătos este doar viața în Hristos. Dacă nu-L ai pe Hristos, ești bolnav și sufletește, și trupește. De aceea, cred că, prin această procesiune noi, ne vom acoperi mulțime de păcate și îl rugăm pe Isus Hristos, cel răstignit și înviat, să ne dăruiască tuturor sărbători cu pace, să avem liniște sufletească și să ne dăruiască tuturor iertare de păcate și să începem, iată, o nouă viață duhovnicească odată cu praznicul praznicilor, Învierea Mântuitorului”, spune Prea Sfințitul Episcop Lucian al Caransebeșului.

Reporter: Remus Nistoran

Articole asemănătoare

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

2 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

2 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

2 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

3 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

7 ore ago

Acces mai sigur spre Cascada Lolaia din Retezat

Accesul turiștilor spre una dintre cele mai mari atracții turistice din județul Hunedoara este mai…

9 ore ago