Categorii: Social

Telescaun nou în stațiunea Straja

Un nou telescaun va fi inaugurat în statiunea Straja, din Valea Jiului. Instalația de transport pe cablu va asigura legãtura între cabana veche și Vârful Mutu (1.737 m).

Noul telescaun le va permite schiorilor sã poatã folosi trei dintre cele mai bune pârtii din zonã: Lupului, Canal si Mutu.

Investiția a fost realizatã cu fonduri private de cãtre principalul investitor din statiune, Emil Pãrãu, iar noul telescaun, împreunã cu telescaunul 1, telescaunul de pe Vârful Straja si telegondola, vor acoperi toate pârtiile, adică 25 de kilometri.

În prezent, stratul de zăpadă este suficient de mare pentru practicarea schiului, iar cabanierii susţin cã mai sunt doar câteva locuri de cazare libere pentru vacanţa de sãrbãtori.

 

Articole asemănătoare

Pleacă și Căpusă de la UTA. Ce să mai înțelegi?

43 de jucători, dintre care 25 de debutanți a folosit UTA în campionatul recent încheiat.…

33 de minute ago

Ministrul transporturilor, despre lucrările la linia ferată care traversează Timișoara: Am semne de întrebare

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că are emoții dacă lucrările la calea ferată vor fi…

53 de minute ago

Ambele echipe de la CSS Bega Timișoara se bat pentru locul al cincilea

Două echipe de volei de la CSS Bega Timișoara participă în aceste zile la turneul…

54 de minute ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 20: Herta Anițaș

Fiind mai înaltă decât fetele din clasa ei, a fost atrasă oarecum firesc de handbal,…

2 ore ago

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

4 ore ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

5 ore ago