Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Zăpadă foarte bună pentru schi în staţiunea Straja

Zăpada este foarte bună pentru schi în staţiunea Straja, iar pârtiile au fost pregătite din timp pentru iubitorii sporturilor de iarnă/

Zăpadă foarte bună pentru schi în staţiunea Straja
Foto: Foto: Vila Alpin Straja

Articol de Radio Timișoara, 11 decembrie 2021, 17:10 / actualizat: 12 decembrie 2021, 5:11

Potrivi salvamontiștilor din zonă, pârtiile pot fi apreciate cu nota 9, pe o scară de la 1 la 10.

Stratul de zăpadă pe pârtii depăşeşte frecvent 30 de centimetri şi poate ajunge chiar şi la un metru în anumite zone ale staţiunii.

“La acest sfârşit de săptămână vor funcţiona pârtiile Platoul Soarelui, Constantinescu şi Mutu. În zilele următoare se vor deschide şi celelalte, dacă temperaturile şi stratul de ninsoare o vor permite”, spune şeful Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga.

Salvamontiştii se aşteaptă ca peste 2.000 de turişti să urce în Straja la acest sfârşit de săptămână, atraşi, în principal, de pârtiile de schi.

Pe de altă parte, şeful Salvamont Lupeni a atras atenţia turiştilor care practică schiul de tură sau cel pe rachete că există pericolul producerii unor avalanşe în zona de creastă, deoarece zăpada nu este foarte bine fixată.

De asemenea, schiorii sunt rugaţi să respecte mai multe reguli atunci când se află pe pârtii, în principal să evite, la coborâre, pe cel din faţă, să se oprească pe lateralul pârtiei, iar în caz de accident să anunţe salvamontiştii şi să marcheze vizibil zona.

Elev din Timiș, medaliat cu argint la Olimpiada Internațională de Fizică
Social duminică, 12 iulie 2026, 12:07

Elev din Timiș, medaliat cu argint la Olimpiada Internațională de Fizică

Rareș Muntean, elev al Liceului Teoretic „Ioan Jebelean” din Sânnicolau Mare, a obținut medalia de argint la cea de-a 56-a ediție a...

Elev din Timiș, medaliat cu argint la Olimpiada Internațională de Fizică
Absolventă cu media 9,95 la Bacalaureat, critică sistemul de învățământ: „Nu elevii sunt pe primul loc”
Social duminică, 12 iulie 2026, 11:34

Absolventă cu media 9,95 la Bacalaureat, critică sistemul de învățământ: „Nu elevii sunt pe primul loc”

Una dintre cele mai bune absolvente ale promoției din acest an, Mădălina Cazan, de la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad, care a...

Absolventă cu media 9,95 la Bacalaureat, critică sistemul de învățământ: „Nu elevii sunt pe primul loc”
Incendiu la un automotor în Gara de Nord din Timișoara
Social sâmbătă, 11 iulie 2026, 11:49

Incendiu la un automotor în Gara de Nord din Timișoara

Pompierii timișeni au intervenit, astăzi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un automotor aflat în Gara de Nord din Timișoara. La fața...

Incendiu la un automotor în Gara de Nord din Timișoara
Accident pe Autostrada A1, între Timișoara și Lugoj. Trei persoane au fost rănite
Social sâmbătă, 11 iulie 2026, 11:45

Accident pe Autostrada A1, între Timișoara și Lugoj. Trei persoane au fost rănite

Un accident rutier soldat cu trei răniți s-a produs pe Autostrada A1, pe sensul de mers dinspre Timișoara spre Lugoj. Potrivit polițiștilor, un...

Accident pe Autostrada A1, între Timișoara și Lugoj. Trei persoane au fost rănite
Social sâmbătă, 11 iulie 2026, 11:37

Incendiu puternic în județul Arad: 45 de hectare de grâu au fost distruse de flăcări

Un incendiu puternic a cuprins un lan de grâu din zona orașului Curtici, în județul Arad, distrugând aproximativ 45 de hectare de cultură și...

Incendiu puternic în județul Arad: 45 de hectare de grâu au fost distruse de flăcări
Social vineri, 10 iulie 2026, 13:02

Vârstnicii relocați din căminele din Bihor încep să se adapteze în centrele din Arad

Persoanele vârstnice transferate în Arad după închiderea unor centre rezidențiale din județul Bihor spun că încep să se acomodeze în noile...

Vârstnicii relocați din căminele din Bihor încep să se adapteze în centrele din Arad
Social vineri, 10 iulie 2026, 12:03

Laboratorul de Microbiologie al Spitalului Județean Arad, dotat cu echipamente moderne

Laboratorul de Microbiologie Medicală al Spitalului Județean Arad beneficiază de opt echipamente noi, care permit identificarea mai rapidă a...

Laboratorul de Microbiologie al Spitalului Județean Arad, dotat cu echipamente moderne
Social vineri, 10 iulie 2026, 09:08

Vârstnicii relocați din Bihor în centrele din Arad nu au fost preluați de familii. Autoritățile caută soluții

Nicio familie nu a cerut, până în prezent, preluarea persoanelor vârstnice relocate din județul Bihor în centrele de îngrijire din Arad, deși...

Vârstnicii relocați din Bihor în centrele din Arad nu au fost preluați de familii. Autoritățile caută soluții