Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Ziua Mondială a Refugiaților, marcată la Centrul de Tranzit din Timișoara

Ziua Mondială a Refugiaților a fost marcată, în avans, la Centrul de Tranzit în Regim de Urgență de la Timișoara. Au fost organizate mai multe evenimente, în special pentru copii, menite să celebreze curajul de care dau dovadă toți cei care sunt nevoiți să își părăsească țările de origine.
Centrul de Tranzit în Regim de Urgență de la Timișoara găzduiește în prezent aproximativ 100 de persoane, cele mai multe din Sudan, spune Camelia Nițu-Frățilă, de la Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați România.
“Atât de frumos e să fie alături de ei, măcar într-o zi în care le onorăm curajul. Ce se întâmplă în centru e total unic, pentru că noi, ca operațiune, personalul se află în același spațiu cu refugiații. Suntem într-un fel ca o familie și de aceea ne-am dorit în această familie extinsă să invităm și în calitate de oaspeți, ceilalți refugiați din Timișoara, refugiații proveniți din Ucraina și mai ales toți cei alături de care lucrăm, să creăm acest cerc de încredere și să ne reducem la condiția umană. La finalul zilei, suntem toți oameni, mâncăm împreună, discutăm despre emoții, împărtășim sentimente și speranțe pentru viitor”, spune Camelia Nițu-Frățilă.

Ziua Mondială a Refugiaților, marcată la Centrul de Tranzit din Timișoara

Articol de Radio Timișoara, 19 iunie 2023, 17:00 / actualizat: 19 iunie 2023, 18:06

Ziua Mondială a Refugiatului este celebrată, în fiecare an, pe 20 iunie și onorează curajul, puterea și determinarea femeilor, bărbaților și copiilor care
sunt obligați să fugă din țara lor din cauza războaielor, a schimbărilor climatice, a persecuției sau a încălcării drepturilor omului. În Timiș, Arad și Bihor sunt astăzi peste 2.700 de refugiați din Ucraina, iar la nivel național – 90.000.

Incendiu într-un apartament din Lupeni; o femeie s-a intoxicat cu fum
Social sâmbătă, 25 iulie 2026, 20:24

Incendiu într-un apartament din Lupeni; o femeie s-a intoxicat cu fum

Un incendiu a izbucnit într-un apartament aflat la ultimul etaj al unui bloc din municipiul Lupeni, județul Hunedoara. Până la sosirea...

Incendiu într-un apartament din Lupeni; o femeie s-a intoxicat cu fum
Autospecială de Poliție răsturnată în timpul urmăririi unui șofer la Lugoj
Social sâmbătă, 25 iulie 2026, 14:23

Autospecială de Poliție răsturnată în timpul urmăririi unui șofer la Lugoj

O autospecială a Poliției Municipiului Lugoj a fost implicată, de dimineață, într-un accident rutier produs în timp ce urmărea un șofer care...

Autospecială de Poliție răsturnată în timpul urmăririi unui șofer la Lugoj
Peste cinci metri cubi de lemn, confiscat de polițiști în Timiș
Social sâmbătă, 25 iulie 2026, 14:09

Peste cinci metri cubi de lemn, confiscat de polițiști în Timiș

Polițiștii din Timiș au confiscat peste cinci metri cubi de material lemnos în urma unor controale desfășurate în localitatea Peciu Nou....

Peste cinci metri cubi de lemn, confiscat de polițiști în Timiș
Instanța îi acordă Alinei Sperlea daune morale în procesul cu George Simion
Social vineri, 24 iulie 2026, 21:19

Instanța îi acordă Alinei Sperlea daune morale în procesul cu George Simion

Alina Sperlea a cerut liderului AUR George Simion, daune morale de 250.000 de lei și ștergerea filmării. Instanța a admis în parte cererea,...

Instanța îi acordă Alinei Sperlea daune morale în procesul cu George Simion
Social joi, 23 iulie 2026, 20:45

Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a finalizat un nou proiect PNRR de peste 14 milioane de lei

Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a finalizat cel de-al patrulea proiect finanțat prin PNRR, în valoare de peste 14,3 milioane...

Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a finalizat un nou proiect PNRR de peste 14 milioane de lei
Social joi, 23 iulie 2026, 20:35

Atacul cibernetic asupra ANCPI blochează tranzacțiile imobiliare. Notarii pot autentifica doar promisiuni de vânzare

Tranzacțiile imobiliare sunt blocate complet, în urma atacului cibernetic la care a fost supusă Agenția Națională de Cadastru și Publicitate...

Atacul cibernetic asupra ANCPI blochează tranzacțiile imobiliare. Notarii pot autentifica doar promisiuni de vânzare
Social joi, 23 iulie 2026, 16:22

Spitalul Județean Arad explică tarifele de parcare: banii au fost investiți în aparatură

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a venit cu explicații după ce tarifele de parcare, care ajung până la 30 de lei pe oră, au stârnit...

Spitalul Județean Arad explică tarifele de parcare: banii au fost investiți în aparatură
Social miercuri, 22 iulie 2026, 17:00

Criminalistica rămâne cea mai căutată specializare de la UVT, cu aproape 9 candidați pe un loc

Programul de licență Științe Aplicate în Criminalistică își păstrează poziția de lider în preferințele candidaților la Universitatea de...

Criminalistica rămâne cea mai căutată specializare de la UVT, cu aproape 9 candidați pe un loc