AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 6: Kmetyko Lajos

Dacă România a obținut prima medalie olimpică abia în 1924 – bronzul, prin naționala de rugby – vestul țării noastre de azi are nativi care s-au remarcat la ediții încă și mai timpurii. Acum două săptămâni, am vorbit despre Levitzky Karoly, canotorul originar din Dorgoș, medaliat cu bronz în 1908, la Londra. La următoarea ediție, cea din 1912, de la Stockholm, în proba pe echipe la gimnastică, nu unul, ci doi arădeni au cucerit argintul. Unul dintre ei, Kmetyko Lajos, e eroul episodului de astăzi al serialului Vestul Olimpic.

Despre Kmetyko Lajos, informațiile disponibile pe Internet sunt contradictorii. Unele surse spun că s-a născut la Arad, altele că ar fi originar din actuala Slovacie, din Kosice – sau Kassa, în denumirea maghiară, orașul fiind atunci integrat în Imperiul Austro-Ungar.

Două indicii lămuresc însă această problemă. La Jocurile Olimpice de la Stockholm, gimnastul nostru a concurat sub numele Aradi Lajos. Adică Lajos „al Aradului” (sau „din Arad”, dacă vreți). În plus, e trecut în registrul Liceului Real din Arad ca elev, unde scrie negru pe alb că s-a născut la 22 martie 1884 la Arad.

De altfel, termină și liceul la Arad și tot aici începe să practice gimnastica, remarcându-se în cadrul concursurilor școlare. S-a înscris în rândurile Reuniunii de Gimnastică din Arad, un club deja cu vechime, fondat în vara anului 1879.

Sub culorile grupării de pe Mureș – abreviată ATE (Aradi Torna Egylet) – a cucerit primul său titlu național la gimnastică, în 1904. Competiția fusese organizată chiar la Arad, cu prilejul jubileului de un sfert de veac de existență al clubului.

A părăsit Aradul natal pentru a se specializa în domeniul sportiv, la fel ca fratele său mai mare, Janos, care era deja unul dintre cei mai respectați profesori de gimnastică din Ungaria.

În 1905, obține la Budapesta licența prin care poate preda educația fizică și ajunge la Kosice – probabil de aici și confuzia legată de locul său de naștere. Activează ca profesor de educație fizică la mai multe școli din orașul slovac de astăzi, inițiază copiii în tainele gimnasticii, dar în paralel concurează la numeroase întreceri sub culorile Clubului Atletic din Kosice.

De altfel, aici a fost legitimat și în momentul convocării în lotul național de gimnastică al Ungariei pentru Jocurile Olimpice de la Stockholm, din 1912.

Doi arădeni în echipa de gimnastică a Ungariei

 

Vorbim de alte timpuri, de începuturile sportului organizat în epoca modernă, așa încât modul de desfășurare al concursului de gimnastică ni s-ar putea părea o veritabilă ciudățenie acum, după 112 ani. Vorbim de competiția pe echipe în sistem european – o precizare necesară, deoarece la Stockholm au mai fost concursuri pe echipe în sistem liber și sistem suedez.

Toate s-au ținut în aer liber, pe gazonul și pe pista de atletism a Stadionului Olimpic din capitala suedeză – o arenă construită special pentru această ediție a Jocurilor și care încă e funcțională, păstrându-și în mare măsură și înfățișarea inițială.

La întrecerea pe sistem european, fiecare națiune a putut înscrie o singură echipă, compusă din cel puțin 16 și cel mult 40 de gimnaști, care trebuiau să lucreze concomitent la cele patru aparate: bară, paralele, cal cu mânere și inele. În plus, fiecare echipă trebuia să desemneze un aparat la care să execute exerciții libere.

Sistemul de punctaj permitea un maximum de 58 de puncte, iar de respectarea grilei se ocupau cinci arbitri-judecători.

Ungaria a aliniat la start o echipă formată din 20 de sportivi. Iar alături de Kmetyko Lajos (sau Aradi Lajos, cum am precizat că s-a înscris în concurs), din formație mai făcea parte un nativ al Aradului, Jeno Reti (după alte surse, Rittich).

Competiția a fost dominată categoric de echipa Italiei, care a acumulat 53,15 puncte. La destul de mare distanță de campioana olimpică, dar la aproape 10 lungimi de locul 3, s-a situat echipa Ungariei, cu arătenii Kmetyko și Reti în componență.

Maghiarii au totalizat 45,45 de puncte. Iar pe cea de-a treia treaptă a podiumului, Marea Britanie. Ca un amănunt interesant, singurul dintre arbitri-judecători care a declarat echipa Ungariei drept câștigătoare a fost cel… maghiar, Bely Mihaly.

Rănit în război, concurează până la 44 de ani

 

După experiența fericită de la Stockholm, pentru Kmetyko Lajos au urmat ani grei. Inițial, totul părea să meargă spre bine pentru gimnastul medaliat la Jocurile Olimpice, care prin rezultatele sale excelente – atât ca sportiv, cât și ca antrenor – a primit un post la Budapesta, la Liceul Regal nr. 1, mai târziu Istvan Werboczy, acum Liceul Petofi Sandor), unde avea să profeseze până la pensionare.

Totodată, a fost legitimat la Clubul de Gimnastică Budapesta, abreviat BTC, unul dintre cele mai importante ale Ungariei.

A izbucnit însă primul război mondial, iar Kmetyko Lajos a fost trimis pe front. A fost împușcat în picior, apoi în 1916 luat prizonier. Dar a supraviețuit, iar pentru curajul său a primit una dintre cele mai importante distincții militare, medalia de merit Signum Laudis.

La prima vedere, s-ar crede că vorbim despre finalul carierei sale de sportiv. Dar rana de la picior s-a vindecat, Kmetyko a reluat antrenamentele și a redevenit campion al Ungariei în 1921 și apoi în 1924. A fost activ până în 1928, adică până la vârsta de 44 de ani.

Ca antrenor, s-a remarcat drept unul dintre cei mai prolifici din Ungaria. Din 1923 până în 1936, echipa de gimnastică a liceului Werboczy a dominat întrecerile naționale școlare.

Aceste rezultate l-au propulsat la conducerea lotului național al Ungariei, unde a continuat să producă nume importante pentru gimnastica maghiară. Printre ei, Istvan Pelle – dublu campion olimpic în 1932, la Los Angeles, sau Miklos Peter, campion european în aceeași perioadă.

Nu se cunosc foarte multe detalii despre viața personală a lui Kmetyko Lajos. Am menționat însă de fratele său mai mare, Janos, și el antrenor de gimnastică în Budapesta și, în anii 20-30, o figură extrem de cunoscută în toată Ungaria. În fiecare dimineață, coordona, din studioul Radio Budapesta, exercițiul de înviorare, care începea mereu cu îndemnul „Deschideți geamurile!”.

Kmetyko Lajos s-a stins din viață pe 4 ianuarie 1952, cu două luni și jumătate înainte de a împlini 68 de ani. O figură proeminentă a gimnasticii maghiare din prima jumătate a secolului trecut, prea puțin cunoscut pe meleagurile natale. Asta deși, amintesc, a concurat la Jocurile Olimpice din 1912 sub numele Aradi – arădeanul.

La ediția de azi a emisiunii Arena Radio, ați putut asculta al șaselea episod al serialului „Vestul Olimpic”, realizat de Gabriel Toth. Îl puteți reasculta aici: