AUDIO / O legendă uitată, ILSA Timișoara | Episodul 4 – Revirimentul din anii 80

Din cauza bazei materiale precare, activitatea de natație de la ILSA a rămas doar o amintire în anii 80. A fost prima decadă de la înființarea clubului în care, în curtea Industriei Lânii, nu a existat un program de înot, foștii antrenori și componenți ai acestei secții dispersându-se la alte cluburi din oraș. Pentru ILSA cel puțin, o mare lovitură a fost darea în folosință a bazinului semi-olimpic din Circumvalațiunii, care oferea condiții mai bune de pregătire decât vechea piscină a textiliștilor. Și totuși, poloul pe apă a cunoscut un neașteptat reviriment în anii 80, iar asta datorită posibilităților pe care le oferea Timișoara, în ansamblu, față de alte orașe mari ale țării. Dacă spre mijlocul deceniului, în sudul și estul României nu se mai găseau de niciunele, în orașul de pe Bega erau ceva mai lesne de procurat alimente și alte produse de primă necesitate.

În 1982, dinspre București a sosit la ILSA fostul rapidist Constantin Manea. Aflat spre apusul carierei de jucător, el a venit la Timișoara nu doar cu gândul de a juca, ci și de a pune bazele unei noi generații de poloiști pe Bega. A preluat rolul de „secund” al antrenorului Alexandru Cinteanu, iar alături de portarul-veteran Ladislau Weiszpecher a întreprins o amplă campanie de recrutare în școlile timișorene. S-au remarcat rapid nume ca Artur Wachter, Tudor Pușcașiu, Mircea Orgovici, Harald Ziegler, Mircea Dămăcuș, Mărgărit Dobrovolschi și alții, care au alcătuit structura de bază a echipei de juniori, calificată după mulți ani, în 1984, la turneul final național. Dintre ei, cei mai talentați s-au alăturat și primei echipe, unde greul era dus în continuare de veteranii Weiszpecher, Toth-Somoray, Nandor Toth sau Manea. Au mai apărut, tot din rândul localnicilor, Vasile Grecu și Dezso Kosar, iar din alte centre din țară s-au alăturat proiectului de la Timișoara nume ca Emil Fărcuță, Petru Boroș, Niculae Andreescu, Bela Karpati sau Petre Todoruț – cel din urmă apărând poarta ILSA-ei până în anul desființării, 1999. Astfel, după ani buni în care a fost mai mereu codașă în campionat, formația timișoreană a început treptat să urce spre prima grupă valorică. În 1983, ILSA a reușit chiar o victorie de răsunet în fața Stelei, unul dintre ultimele rezultate notabile ale antrenorului Cinteanu, care s-a restras chiar în acel an din cauza problemelor de sănătate.

Au urmat ani frumoși, în care echipa de polo a fost puternic susținută de conducerea întreprinderii. Președintele clubului sportiv, Gheorghe Cuciula, și cel al clubului sportiv, Viorel Vladislav, s-au zbătut ca sportivilor să nu le lipsească nimic, deși greutăți materiale existau în continuare. O renovare a bazinului s-a realizat în 1985, atunci când a fost montat și un nou sistem de încălzire, dar care până la Revoluție nu a funcționat din cauza crizei de combustibil. În plus, infrastructura specifică de natație suferea încă de atunci la Timișoara, care în ciuda promisiunilor, nu avea să beneficieze niciodată de un bazin olimpic. Într-un interviu pentru Neue Banater Zeitung, din 1983, antrenorul Alexandru Cinteanu declara: „De ani de zile ne confruntăm cu greutăți enorme. În Timișoara nu există un bazin de dimensiuni olimpice. Noi suntem nevoiți să ne antrenăm într-un bazin mic, de 12/20 metri, în vreme ce la turnee trebuie să evoluăm în piscine mult mai mari. Din start, un handicap pentru noi”.

După retragerea lui Alexandru Cinteanu, la cârma echipei a sosit, din 1984, Iuliu Olac, fost component al naționalei României și campion al țării cu Rapidul. Și el avea să rămână în familia textilistă până la desființarea secției de polo pe apă, cu o întrerupere de doi ani, când a activat în străinătate, și în care rolul de antrenor a fost preluat de Marin Sterpu. ILSA a devenit o echipă incomodă, de mijlocul clasamentului, care lupta pentru locurile ce urmau cvartetului Dinamo-Steaua-Rapid-Crișul Oradea. Remarcăm o clasare pe locul 5, chiar în 1989/1990, sezonul început într-un regim și încheiat într-altul. Todoruț, Toth, Ursu, Friedmann, Ziegler, Ivănescu, Deșliu, Popescu, Lederer, Huber, Sterpu și Szabo alcătuiau lotul în acea stagiune.

Cât timp fabrica funcționa și producea încă pentru export, și secția de polo de la ILSA s-a menținut pe linia de plutire. Din a doua jumătate a anilor 90, declinul s-a accentuat însă. Lipsa de jucători a dus la o fuziune cu Dinamo Oradea, iar sprijinul tot mai redus din partea întreprinderii, între timp privatizată, a pus lacătul pe bazin, pe clubul sportiv și pe jocul de polo în Timișoara. Cum au arătat ultimii ani din existența ILSA-ei, în episodul al 5-lea și, totodată, ultimul al serialului nostru.

În continuare, puteți asculta al patrulea episod al serialului dedicat echipei de polo ILSA, realizat de Gabriel Toth, și difuzat în ediția de ieri a emisiunii Arena Radio:

Episoade anterioare

Episodul 1

Episodul 2

Episodul 3