Categorii: FotbalSport

AUDIO / S-a ridicat cortina în „C”! Remize la Deva și Târgu Jiu, victorie pentru ACS Poli

Liga a III-a s-a reluat azi, cu jocurile din etapa a 16-a. În seria a 4-a, s-au disputat trei întâlniri ieri.

Foto: acspoli.ro

ACS Poli a început „evadarea” din subsolul clasamentului, prin victoria cu 2-1 de pe „Electrica”, în fața conjudețenei Fortuna Becicherecu Mic. Daniel Dincă (35) și Marius Staicu (49) au punctat pentru gazde, iar Dan Silaghi (68) a redus din handicap pentru băieții lui Vasile Luță.

„Am fost echipa care ne-am adaptat mai repede la aceste condiţii (n.r. ale terenului), am dus o luptă enormă. Este un început îmbucurător, dar lupta abia începe”, a declarat antrenorul timișorenilor, Silviu Bălace.

În duelul primelor clasate, disputat la Târgu Jiu, Lipova a condus de două ori, dar s-a ales cu un singur punct. A fost U Craiova 1948 – Șoimii 2-2, goluri marcate de Vlad Filimon (3) și Claudiu Codoban (43) pentru arădeni, respectiv de Marian Stoenac (25) și Ionuț Tănase (65) pentru formația patronată de Adrian Mititelu.

Cetate Deva a disputat primul joc considerat pe teren propriu la Simeria, din cauza lucrărilor care sunt în toi la arena de la poalele cetății. Hunedorenii au remizat ieri, 1-1, cu CSC Dumbrăvița, după ce timișenii au deschis scorul în minutul 10, din penalti, prin Octavian Drăghici, iar gazdele au egalat în minutul 47, prin Cristian Curescu.

În continuare, avem reacțiile celor doi antrenori, Ștefan Nanu (Deva) și Sorin Bălu (Dumbrăvița):

Astăzi, la ora 15.00, se joacă Gloria Lunca Teuz Cermei – CSC Ghiroda, Crișul Chișineu Criș – Progresul Pecica, CS Hunedoara – Viitorul Dăești și ACSO Filiași – Gilortul Tg. Cărbunești. Flacăra Horezu stă, după ce Național Sebiș s-a retras din competiție.

În Seria a 5-a, sezonul de primăvară începe cu derby-ul bihorean Luceafărul Oradea – CSC Sânmartin, programat astăzi, la ora 15.00.

Articole asemănătoare

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

2 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

4 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

12 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

13 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

13 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

13 ore ago