Ascultă Radio România Timișoara Live • 

AUDIO / Stadionul CFR din Timișoara așteaptă să fie redat fotbalului: „Până în martie, terenul trebuie readus la stadiul inițial”

De aproape patru ani, pe vechea arenă de la Gara Mare a Timișoarei nu se mai bate mingea. În aprilie 2020, pe terenul principal al bazei de la Gara Mare a fost ridicat un spital de campanie Covid, în baza unui protocol încheiat de Primărie – proprietara terenului pe care s-a construit stadionul – și Ministerul Apărării Naționale. S-au asfaltat căi de acces, s-au săpat racorduri pentru apă și electricitate chiar pe gazon, unde au funcționat mai multe corturi și containere în care au fost tratați, din datele oficiale, aproape 1.400 de pacienți infectați cu Covid 19. Ultimii, în septembrie 2022. Și totuși, a fost nevoie de mai mult de un an pentru ca spitalul de campanie să fie dezafectat și containerele să fie ridicate.

AUDIO / Stadionul CFR din Timișoara așteaptă să fie redat fotbalului: „Până în martie, terenul trebuie readus la stadiul inițial”

Articol de Gabriel Toth, 9 decembrie 2023, 15:27

În mod curios, în martie anul acesta, prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, a solicitat prelungirea autorizației de funcționare a spitalului modular, în contextul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. Într-o jumătate de an, nimeni n-a fost internat acolo, așa încât la sfârșitul verii același oficial a promis că stadionul CFR va fi redat circuitului sportiv. Pe 29 septembrie, o delegație guvernamentală, în funte cu ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a vizitat bătrâna arenă și a asistat la ridicarea primelor containere de pe terenul de joc.

A durat însă încă o lună de zile pentru ca întreaga suprafață de joc să fie eliberată de construcțiile temporare ridicate în aprilie 2020. În acest moment, terenul nu mai are containere și corturi, nici asfalt. Dar nici la fotbal nu invită. La amintita vizită a autorităților centrale, s-a comunicat că refacerea terenului de fotbal cade în sarcina Primăriei. Iar la început, municipalitatea s-a arătat mai degrabă mirată și derutată.

Și totuși, se pare că lucrurile încep să se miște, iar în primăvara anului viitor mingea de fotbal s-ar putea rostogoli din nou pe terenul principal de pe arena CFR. Aceasta este promisiunea pe care a primit-o președintele clubului feroviar, Constantin Nedela:

Deși în ultimii ani CFR-ul timișorean și-a făcut un nume în fotbalul de sală, clubul își continuă existența și pe teren mare. Desigur, nu la nivelul de altădată. „Leoparzii vișinii” au și azi un centru de copii și juniori bine pus la punct, cu mai multe grupe de vârstă, ținut în viață prin strădania antrenorilor Adrian Brazovan și Dănuț Bilia. Clubul concurează și la seniori, fiind componentă a Seriei a 4-a din Liga a 6-a a județului Timiș. CFR-ul ocupă peste iarnă locul 7 din 10, într-o serie în care mai găsim, printre altele, Ripensia și Electrica, alte două nume de referință ale Timișoarei. Echipa feroviară de azi se bazează pe juniorii mari ai clubului, în vârstă de 14-15 ani. De mai bine de trei ani, CFR-ul își desfășoară activitatea pe terenul 2 al bazei, amenajat în limita posibilităților pentru a corespunde cerințelor AJF pentru organizarea jocurilor oficiale.

Despre situația actualizată a stadionului CFR a vorbit Gabriel Toth în ediția de astăzi a emisiunii Arena Radio:

În acest an, Divizia Sport Radio Timișoara a dedicat un serial arenei de la Gara Mare, în care a arătat importanța acelui spațiu pentru identitatea sportivă a orașului. Acolo s-a practicat sport, în diverse forme, încă de la mijlocul secolului al 19-lea, tot acolo s-a jucat, în 1899, primul meci de fotbal documentat de pe teritoriul de azi al României, acolo a strălucit Chinezul și tot acolo și-a făcut casă și CFR-ul, club care, tot în acest an, a împlinit nouă decenii de existență.

AUDIO / Nou-veniții, decisivi pentru CSC Dumbrăvița
Fotbal miercuri, 4 februarie 2026, 13:48

AUDIO / Nou-veniții, decisivi pentru CSC Dumbrăvița

Formația de Liga a II-a CSC Dumbrăvița a câștigat cu 2-1 testul cu Viitorul Arad disputat azi, pe terenul sintetic din Șega. Formația din...

AUDIO / Nou-veniții, decisivi pentru CSC Dumbrăvița
Mircea Lucescu, mesaj din spital: „Sunt bine!”
Fotbal marți, 3 februarie 2026, 15:08

Mircea Lucescu, mesaj din spital: „Sunt bine!”

Federația Română de Fotbal a publicat azi prima reacție privind starea de sănătate a selecționerului Mircea Lucescu. Conform comunicatului,...

Mircea Lucescu, mesaj din spital: „Sunt bine!”
AUDIO / UTA – CFR Cluj, o nouă „finală” pentru play-off
Fotbal marți, 3 februarie 2026, 14:23

AUDIO / UTA – CFR Cluj, o nouă „finală” pentru play-off

Etapa intermediară a Superligii de fotbal, cea cu numărul 25, programează un duel interesant la Arad. UTA și CFR Cluj vor fi față în față...

AUDIO / UTA – CFR Cluj, o nouă „finală” pentru play-off
Un arădean și un timișorean, nominalizați pentru „Tricolorul lunii ianuarie”
Fotbal marți, 3 februarie 2026, 13:26

Un arădean și un timișorean, nominalizați pentru „Tricolorul lunii ianuarie”

Doi dintre cei trei fotbaliști nominalizați de FRF în cursa pentru „Tricolorul lunii ianuarie” au pornit în fotbalul mare din vestul țării....

Un arădean și un timișorean, nominalizați pentru „Tricolorul lunii ianuarie”
Fotbal marți, 3 februarie 2026, 08:46

Ex-utistul Otele a ajuns în Bundesliga

Fostul fotbalist al UTA-ei, Philip Otele, va evolua pentru Hamburger SV cel puțin până la finalul acestui sezon. Gruparea ce ocupă locul 13 în...

Ex-utistul Otele a ajuns în Bundesliga
Fotbal luni, 2 februarie 2026, 15:04

Gorcea este al UTA-ei până în 2028

Prim-divizionara de fotbal UTA a anunțat prelungirea înțelegerii cu portarul Andrei Gorcea până în 2028. Sosit la Arad la începutul anului...

Gorcea este al UTA-ei până în 2028
Fotbal luni, 2 februarie 2026, 09:55

Corvinul, CSM Reșița și Politehnica pornesc spre Antalya

Trei echipe de fotbal din vestul țării, Corvinul Hunedoara, CSM Reșița și Politehnica Timișoara, își încep mâine cantonamentele din...

Corvinul, CSM Reșița și Politehnica pornesc spre Antalya
Fotbal duminică, 1 februarie 2026, 18:21

FC Bihor se impune în amicalul al doilea al cantonamentului

Prima parte a întâlnirii a fost echilibrată, cu ocazii de ambele părți. Echipa din Kazahstan a deschis scorul, la capătul primei jumătăți de...

FC Bihor se impune în amicalul al doilea al cantonamentului