AUDIO | UTA 75, șase povești despre sextupla campioană națională (IV)

Arena Francisc Neuman este destinația noastră pentru episodul al patrulea. Locul de care se leagă  toate marile performanțe ale fotbalului arădean. Pe acest stadion UTA a cucerit șase titluri de campioană a României și a sărbătorit aducerea pe Mureș a două Cupe.  Tot aici se scria a doua parte a poveștii eliminării lui Feyenoord. 

Articol de Adrian Schindarli, 16 aprilie 2020, 08:26

1945-1946, anii construcției / foto: Facebook UTA în culori

Pe iarba stadionului arădean au mai călcat Tottenham, Steaua Roșie Belgrad, Legia Varșovia sau Vitoria Setubal. E locul pe care fanii alb-roșii îl numesc a doua casă.

Povestea lui începe pe 22 ianuarie 1946. Ziarele vremii anunțau atunci că Primăria Arad a aprobat vânzarea unui teren din apropierea fabricii Industria Textilă Arădeană, în vederea ridicării unui stadion. Un reportaj realizat pe șantierul stadionului la 31 mai 1946 consemna că acolo munceau zilnic, de dimineața până seara, 400 (!!) de muncitori sub conducerea a doi ingineri, pe nume Szomorkenyi și Korper, cu mijloace mai mult manuale. Iar rezultatul s-a văzut – atenție – la 6 luni de la începerea lucrărilor, când arena a găzduit primul meci, cu peste 12.000 de spectatori în tribune.

Stadionul impresona prin dotările inovative pentru vremea aceea, dar mai ales prin calitatea gazonului, adus pe calea aerului, tocmai din Anglia. Baronul Francisc Neuman, mare admirator al celor de la Arsenal, a încercat şi a reuşit să construiască un mic Highbury la Arad, importând atât forma stadionului londonez de atunci, cât şi culorile alb-roşii ale „tunarilor”.

La 1 septembrie 1946, cocheta arenă era inaugurată cu prilejul duelului ITA-Ciocanul. Arădenii s-au impus cu 1-0, grație unei reușite semnate de legendarul Iosif Petchovschi. Momentul este povestit de profesorul Dionisie Piros, fiul directorului economic al firmelor lui Neuman:

Cu timpul stadionul “Francisc Neumann” a suferit destule modificări estetice, care au mai schimbat faţa arenei. Totul culminând cu vara anului 2006 când, pentru a obţine licenţa de disputare a meciurilor pentru Liga I, stadionul a suferit cele mai mari modificări de cosmetizare şi reparaţii din 1946 până atunci.

Opt ani mai târziu, a început demolarea sa, pentru a face loc unei noi arene. E momentul când suflarea alb-roșie a plecat de acasă. Cu gândul că se va întoarce repede. N-a fost așa. Noua UTA a s-a mutat în Aradul Nou, pe Motorul, iar o vreme și-a disputat partidele chiar și la 40 de kilometri distanță, la Șiria. Pribegii suficiente cât să întindă răbdarea fanilor la maximum.

Noul stadion prinde contur cu greu

5 ani și 8 luni. Plini de promisiuni, tergiversări, amânări, deziluzii și așteptări. Peste toate acestea, fărâma de speranță a celor care așteaptă să se întoarcă, cu emoții, pe Calea Aurel Vlaicu. Acasă! Măcar acum, la ceas de sărbătoare.