Categorii: FotbalSport

Dan Alexa îşi doreşte să fie un antrenor inspirat

Antrenorul lui ACS Poli, Dan Alexa, se va baza pe cel puţin trei jucători noi în sezonul de primăvară, pentru îndeplinirea obiectivului de a promova în Liga I de fotbal. Fundaşul Cristian Melinte, mijlocaşul Cătălin Doman şi atacantul Bogdan Chipirliu au fost prezentaţi oficial, astăzi. Antrenorul Dan Alexa îţi doreşte în acest moment să fie inspirat în procesul de integrare al nou veniţilor, iar ulterior în alegerea primului „11”.

Tehnicianul polist se declară mulţumit cu transferuruile realizate până în acest moment. Alexa a precizat, într-o conferinţă de presă, că Melinte, Doman şi Chipirliu sunt jucători pe care i-a urmărit şi care au răspuns bine la echipele pe la care au mai trecut.

Sunt jucători pe care noi i-am vrut foarte mult, sunt jucători care au spus ceva acolo unde au fost. Eu am încredere în ei, sunt convins că pot să ajute echipa aceasta foarte mult. Îmi doresc să pot să îi fac să se acomodeze mai uşor, îmi doresc să fiu inspirat să pot să îi aduc la o formă bună, una pe care eu ştiu că au arătat-o pe unde au jucat. Sunt convins că ne vor ajuta în partea a doua a campionatului – antrenorul lui ACS Poli, Dan Alexa.

Dincolo de valoarea lotului, Alexa este bucuros şi pentru concurenţa din acest moment. Fostul internaţional a precizat că are dublură pe fiecare post, iar acum se aşteaptă la o pregătire exemplară de la elevii săi.

Am un lot echilibrat. Practic pe fiecare post există dubluri. Cristi Melinte poate să joace pe fiecare post de pe linia de fund. Suntem acoperiţi, este o concurenţă foarte mare şi foarte bună. Responsabilitatea primului „11” este a mea. Sper să fiu inspirat, pentru ei este foarte important să se pregătească foarte bine. Returul ăsta e mai special, cu meciuri de play-off, iar în play-off  nu va fi nici un meci uşor – Dan Alexa

Pentru „alb-negrii” urmează o perioadă grea, mai ales că Dan Alexa acuza anul trecut, după retrogradare, forma fizică precară a jucătorilor. Fostul internaţional se axează momentan pe partea de acumulări, în timp ce rezultatele din primele amicale ale anului vor fi într-un plan secundar.

Practic acum e o perioadă de acumulări, e o perioadă grea pentru ei. Din păcate, nici starea vremii nu ne ajută foarte mult, dar astea sunt condiţiile. Mă interesează foarte mult să facem acumulări, nu mă interesează deloc forma sportivă. De la meciurile amicale care vor fi până la cantonamentul din Antalya, mă interesează doar ca fiecare să joace 45 sau 30 minute. E parte din procesul de pregătire – Dan Alexa

Primul test al iernii pentru ACS Poli se va consuma sâmbătă, 31 ianaurie, de la ora 11:00, în compania colegei de serie Şoimii Pâncota.

Sursă foto: ACS Poli

Articole asemănătoare

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

35 de minute ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

o oră ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

5 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

6 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

14 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

15 ore ago