Ascultă Radio România Timișoara Live • 

De la egal la egal cu Astra, o repriză și un pic, dar a fost insuficient | AUDIO

Astra Giurgiu s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal după ce a învins-o pe ASU Politehnica Timişoara cu scorul de 2-1 (0-1), la stadionul „Dan Păltinișanu”, într-un meci din optimi. Alb-violeții deschis scorul prin Ionuţ Coadă (27), după o greşeală a portarului David Lazar și au mai avut câteva bune ocazii în prima repriză.

De la egal la egal cu Astra, o repriză și un pic, dar a fost insuficient | AUDIO

Articol de Adrian Schindarli, 11 februarie 2021, 20:54

Chiar și în startul părții a doua, timișorenii au fost periculoși de două ori pe contraatac, la una dintre situații Ivanovici ratând de puțin lobul peste Lazar, dar apoi Astra a pus stăpânire pe joc.

Silviu Balaure, fostul jucător de la ACS Poli, intrat la pauză, a reuşit egalarea (59), iar italianul Mattia Montini (81) a marcat golul victoriei Astrei, după ce tot el trimisese mingea în bară la o lovitură liberă executată de Balaure.
După o repriză a doua în care s-au văzut atât diferența de ritm (ASU e la primul meci oficial din acest an, Astra l-a jucat pe al optulea) și de eșalon, giurgiuvenii se califică în sferturile competiției pe care au câștigat-o în 2014.

Concluziile partidei au fost trase de cei doi antrenori, Dan Alexa (ASU POlitehnica) și Eugen Neagoe (Astra):

În sferturi s-au calificat până acum patru echipe din Liga a II-a, Dunărea Călăraşi, Petrolul Ploieşti, Universitatea Cluj şi Viitorul Pandurii Târgu Jiu, şi trei de Liga I, Chindia Târgovişte, Dinamo Bucureşti şi Astra Giurgiu.

Liderul neînvins vine la Dumbrăvița / AUDIO
Fotbal vineri, 11 septembrie 2026, 08:59

Liderul neînvins vine la Dumbrăvița / AUDIO

Jocul de la arena Ștefan Dobay va fi transmis în direct la Radio Timișoara. Alb-verzii continuă să caute prima victorie, fiind pe poziția a...

Liderul neînvins vine la Dumbrăvița / AUDIO
Ioan Vermeşan va juca în prima ligă din Polonia
Fotbal joi, 10 septembrie 2026, 21:14

Ioan Vermeşan va juca în prima ligă din Polonia

Ioan Vermeşan şi-a prelungit contractul cu echipa italiană Verona. În același timp,  tânărul fotbalist timișorean, în vârstă de 19 ani, a...

Ioan Vermeşan va juca în prima ligă din Polonia
UTA, implicată în trei litigii judecate ieri
Fotbal joi, 10 septembrie 2026, 19:30

UTA, implicată în trei litigii judecate ieri

UTA a fost implicată ieri în trei cazuri, la ședința Comisiei Naționale de Soluționare a Litigiilor. Comisia a luat în discuție plângerile...

UTA, implicată în trei litigii judecate ieri
Poli dă antrenorul și jucătorul lunii / AUDIO
Fotbal joi, 10 septembrie 2026, 17:32

Poli dă antrenorul și jucătorul lunii / AUDIO

Tehnicianul lui Poli, Dan Alexa, a fost desemnat antrenorul lunii august în Liga a doua de fotbal, în viziunea FRF. Jucătorul lunii vine tot de la...

Poli dă antrenorul și jucătorul lunii / AUDIO
Fotbal miercuri, 9 septembrie 2026, 20:05

UTA merge într-o deplasare foarte lungă / AUDIO

UTA caută a patra victorie consecutivă. Arădenii se deplasează în Dobrogea, pentru partida cu Farul Constanța. Jocul deschide etapa a IX-a a...

UTA merge într-o deplasare foarte lungă / AUDIO
Fotbal miercuri, 9 septembrie 2026, 00:03

Răzvan Marin a marcat splendid în Liga Campionilor

Răzvan Marin a marcat în prima etapă din Liga Campionilor la fotbal. El a deschis scorul în partida AEK Atena – LASK Linz. Marin a...

Răzvan Marin a marcat splendid în Liga Campionilor
Fotbal marți, 8 septembrie 2026, 18:29

Premieră: UTA are trei jucători în „Echipa etapei”

UTA este cel mai bine reprezentată în „Echipa etapei” a opta din SuperLiga de fotbal. Arădenii au trei jucători. În formula ideală apar...

Premieră: UTA are trei jucători în „Echipa etapei”
Fotbal luni, 7 septembrie 2026, 18:30

CSM Reșița mai transferă un jucător de profil ofensiv / AUDIO

În vârstă de 19 ani, Mihai evoluează pe postul de aripă dreaptă și este component al naționalei României U19. Transferul la Reșița îi va...

CSM Reșița mai transferă un jucător de profil ofensiv / AUDIO