Divizia Sport 30 / 2006 – CIP Deva prima campioană vestică la fotbal în sală!

Această nouă disciplină sportivă a prins repede în zona de vest a țării, încă de la crearea campionatului intern în anul 2003. În primele trei ediții CIP Deva a fost pe podium, dar n-a prins aurul; apoi anul 2006 i-a adus întâiul titlu de campioană.

CIP Deva și ACS Odorheiu Secuiesc s-au duelat de la distanță până în penultima etapă, când hunedorenii au câștigat meciul direct. Deși gruparea de sub Cetate transferase mulți jucători de națională, pornea ca outsider în fața harghitenilor, care deschiseseră seria campionatelor cucerite în futsalul românesc.

Pe la Deva au trecut cam toate numele mari ale acestei discipline, în primii ani de competiții oficiale: Marian Șotîrcă, Gabriel Dobre, Ioan Al Ioani, Cosmin Gherman, Gabriel Molomfălean și nu în ultimul rând Robert Lupu, actual selecționer al reprezentativei României, care rememorează acei ani în episodul realizat de Claudiu Sav:

Articole asemănătoare

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

25 de minute ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

o oră ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

2 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

2 ore ago

Trei zile de festivalul „FlorAr“ la Arad

Festivalul „FlorAr“ începe vineri la Arad şi se încheie duminică, iar artiști floriști, ajutați de…

2 ore ago

Proiect pentru un skatepark de 3 milioane de lei în Parcul Central din Timișoara

Studiului de fezabilitate al skateparkului  a fost realizat de o firmă privată în urma consultărilor…

2 ore ago