Categorii: Alte SporturiSport

Doi sportivi de la CS Heracle, pe podium la Campionatul European de Lupte U23

Alexandrin Guţu şi Vitalie Eriomenco, de la Clubul Sportiv Heracle, au urcat pe podium, aseară, la Campionatul European de Lupte U23, competiţie ce se desfăşoară în această săptămână la Bucureşti, primele meciuri fiind cele de la stilul greco-romane.

Cea mai bună performanţă a obţinut-o Guţu – aur la categoria 77 de kilograme. În finală, elevul antrenorului Roman Zgardan l-a învins pe azerul Khasay Hasanli cu scorul de 6-3, obţinând un nou titlu continental, de data aceasta la o categorie de vârstă superioară. În drumul său spre ultimul act, Alexandrin Guţu i-a învins, în ordine, pe Michal Zelenka (Cehia), Khvicha Ananidze (Georgia) şi Deni Nakaev (Germania).

Vitalie Eriomenco a fost încadrat la categoria 63 de kilograme, unde l-a învins în finala pentru bronz pe Andrii Semenchuk (Ucraina). Anterior, în recalificări, el trecuse prin tuş de Ioannis Petkos (Grecia).

Aşadar, o medalie de aur prin Alexandrin Guţu, cel mai titrat luptător de la CS Heracle, şi una de bronz, obţinută de Vitalie Eriomenco, ambii reprezentând Republica Moldova, este bilanţul clubului ce își desfășoară activitatea în comuna Ghiroda la Campionatul European U23 de la Bucureşti.

Articole asemănătoare

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

14 minute ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

4 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

5 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

13 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

14 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

14 ore ago