Categorii: SportTenis

Fetele – da, Copil – nu

Jucătoarele române de tenis Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu au reuşit să acceadă în ultima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după victoriile obţinute miercuri la Paris.

Mihaela Buzărnescu (Photo by Paul CROCK / AFP)

Bara (27 ani, 114 WTA), a cincea favorită a tabloului preliminar, a dispus cu 5-7, 6-4, 6-3 de franţuzoaica Selena Janicijevic (19 ani, 344 WTA) după trei ore de joc.

Românca a condus cu 4-2 în primul set, dar a pierdut apoi trei ghemuri la rând, cedând cu 5-7. În actul secund, Bara a avut 2-0, 3-1 şi 4-2, a fost egalată, 4-4, dar a reuşit un nou break şi s-a impus cu 6-4. În decisiv, Irina a pierdut primul ghem, dar a câştigat apoi trei la rând, s-a desprins la 5-2, încheind conturile cu 6-3, la a patra sa minge de meci.

Janicijevic a fost superioară la numărul de winners (mingi direct câştigătoare), 39-27, dar a avut şi mai multe erori neforţate, 54-21.

Adversara Irinei Bara în ultimul tur al calificărilor va fi japoneza Nao Hibino (27 ani, 215 WTA).

Mihaela Buzărnescu (34 ani, 118 WTA) a dispus în două seturi simetrice de elveţianca Susan Bandecchi (23 ani, 190 WTA), cu 6-3, 6-3, după o oră şi 29 de minute.

Buzărnescu a fost condusă în primul set cu 3-1, dar a reuşit o serie remarcabilă de cinci ghemuri la rând şi s-a impus cu 6-3. În actul secund, a reuşit un prim break la 3-3, încheind meciul tot pe serviciul adversarei (6-3).

Românca a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 23-12, şi mai puţine erori neprovocate, 15-27.

Adversara Mihaelei din ultimul tur al calificărilor va fi suedeza Mirjam Bjorklund (23 ani, 150 WTA).

Cele două românce şi-au asigurat fiecare un cec de 25.600 de euro şi 30 de puncte WTA.

Luni, Gabriela Lee (Talabă) şi Alexandra Ignatik (Cadanţu) au fost învinse în primul tur.

Sunt calificate direct pe tabloul principal Simona Halep, Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse, Irina Begu şi Ana Bogdan. Tragerea la sorţi a tablourilor principale de simplu va avea loc joi, la Paris, de la ora 19:45 (ora României).

Tenismanul român Marius Copil a fost învins de italianul Giulio Zeppieri, cu 6-2, 6-3, miercuri, la Paris, în runda a doua a calificărilor pentru tabloul principal al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros.

Copil (31 ani, 246 ATP) s-a înclinat după doar 59 de minute în faţa lui Zeppieri (20 ani, 215 ATP), care trecuse în primul tur de conaţionalul său Andreas Seppi cu 6-3, 6-4.

Italianul a avut procentaje net superioare la serviciu, 88%-67% la punctele câştigate cu primul, 78%-38% la al doilea. Dacă la mingile direct câştigătoare (winners), Zeppieri a fost mai bun, 17-12, Copil a făcut de trei ori mai multe erori neprovocate, 20-6.

Copil s-a ales cu un cec de 16.000 de euro şi 8 puncte ATP.

Articole asemănătoare

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

2 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

3 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

6 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

8 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

16 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

17 ore ago