AUDIO / 90 de ani de la primul event din România: Ripensia 1935/1936 (I)

În această vară, Divizia Sport Radio Timișoara a spus povestea primului event campionat – Cupă din istoria fotbalului românesc. A fost reușit de Ripensia în urmă cu exact 90 de ani. În acest episod, vorbim despre prima jumătate a Diviziei A, ediția 1935/1936, în care „Ripi” a avut un parcurs ezitant, terminând pe locul 3 sezonul de toamnă.

Articol de Gabriel Toth, 29 iunie 2026, 09:52

„Ripensia a fost cea mai… aristocratică echipă (…). Ripensia era ceea ce numim atacul Bindeabekeciolacschwartzdobay, adică un cvintet care cânta după o partitudă cu adevărat europeană. Echipa timişoreană a fost marea mea favorită – dacă permiteţi această confesiune. (…) Semănau toţi cu Rudolf Valentino, pălării de fetru, trench-coaturi, cravate frumoase, ţinută elegantă, toţi îmbrăcaţi după ultimul <strigăt> al modei. (…) Ripensia, care s-a născut în ieslea cartierului Mehala , este una dintre echipele noastre care au crezut în faptul că fotbalul este un joc. Iar de aici, eleganța, generozitatea în joc și faimosul ei «sfert de oră», devenit tradițional când toți laolaltă aruncau cărbuni pentru locomotiva care – ani în șir – a trecut peste linii, precum rapidul prin halte”.

Așa scria Ioan Chirilă, în prefața cărții Ripensia, nostalgii fotbalistice, publicată imediat după Revoluție de Cristofor Alexiu. Vârful epocii de glorie a roș-galbenilor a fost sezonul 1935-1936, când „Ripi” a câștigat atât campionatul, cât și Cupa României și devenea prima echipă din istoria fotbalului românesc care a realizat eventul.

Din capul locului trebuie spus însă că nu a fost nici pe departe un parcurs perfect. A fost nevoie de o schimbare de antrenor în pauza de iarnă pentru a readuce echipa pe făgașul normal.

Dar formula de echipă din această stagiune a fost, probabil, cea mai bună din acei ani, cu jucători ajunși la maturitate fotbalistică, aproape toți având deja în palmares experiența Campionatelor Mondiale, iar lotul se sudase prin succesele repurtate de Ripensia în anii trecuți.

Ripensia cucerise titlul național și în 1935 și era conștientă că nu îi va fi ușor să își apere statutul. Noul sezon a fost abordat cu un nou antrenor la timonă, austriacul Maly, care o pregătise până atunci pe Admira Viena.

De altfel, noul tehnician al roș-galbenilor a intermediat disputarea unui amical de gală la Timișoara, pe 15 august 1935. În fața a peste 5.000 de spectatori prezenți pe arena „Electrica”, Ripensia a învins-o pe Admira cu 4-2, ceea ce era catalogat de ziarul timișorean Vestul drept „Un succes mondial al football-ului românesc”.

Cinci zile mai târziu, la București, Ripensia termina la egalitate, 3-3, cu poate cea mai mare echipă de atunci din Țara Valsului, Austria Viena, care-i avea în teren pe celebrii Sesta, Stroh și, mai ales, Sindelar. Povestea în sine a acelui meci e una cu adevărat fascinantă și pe alocuri amuzantă și merită să o dezvoltăm separat, cu altă ocazie.

Așadar, Ripensia arăta forță, determinare, un joc spectaculos – care putea fi asemuit cu orice echipă de talie europeană din acel moment.

Debutul în campionat a fost cu dreptul, însă nu i-a făcut pe druckerii timișoreni să-și arunce în aer pălăriile: 1-0 cu CFR București, la 8 septembrie 1935, gol marcat în prima repriză de Lakatos. Un joc catalogat de presa vremii drept plictisitor, iar ziarul Vestul – poate cel mai apropiat de Ripensia dintre cele locale – spunea că „însuși Dobay a rămas dator cu multe bombe”. Adică s-a jucat lent, bătrânește și cu puține situații de poartă.

Iar evoluția ștearsă din victoria cu feroviarii n-a fost un simplu foc de paie. O săptămână mai târziu, în Capitală, Ripensia a fost zdobită cu 5-2 de marea sa rivală din acei ani, Venus. Ca eșecul să doară și mai tare, toate golurile „Negrilor” din Splai au fost înscrise de timișoreni: Grațian Sepi a lovit de patru ori, iar măhăleanțul Lucian Gruin o dată. „Dubla” lui Ciolac a mai îndulcit cât se putea amarul unei zile negre pentru Ripensia. Gazeta Sporturilor scria, după meci:

„Ripensia a pierdut în primul rând din cauza lui Pavlovici. (L-am văzut însfârșit pe Pavlovici greșind). A făcut greșeli elementare. Plasament nefericit, neatenții, eșiri stupide din poartă. E drept, Chiroiu și Burger nu l-au protejat cu suficientă grijă. Era adesea deschis și era fatal să se piardă. Cotormai, giumbușlucar, calm, dar capricios ca o primadonă de la Opera Mare din Milano. Robust – admirabil atlet – Deheleanu. La înaintare, cei mai buni au fost Schwartz și Ciolac. Bindea, cumpătat și lipsit de ambiție, Lacatos, năclăit și pierdut (a ratat un goal sigur), iar Dobai, înlănțuit pur și simplu de adversarul său direct”.

Eșecul cu Venus, chiar dacă s-a produs în etapa a doua, a atârnat greu în subconștientul ripensiștilor. Chiar dacă meciul de la București a fost urmat de două victorii consecutive. Mai întâi, un 6-1 în derby-ul timișorean contra Chinezului – asta după ce alb-violeții câștigaseră precedentele trei întâlniri oficiale directe. Și apoi, la final de septembrie, o victorie cu 2-0 în deplasare, cu „U” Cluj.

Au apărut însă din nou oscilațiile. Un 1-1 acasă cu AMEFA Arad – fără îndoială, revelația acelui sezon. Apoi un 3-3 în Capitală, cu Unirea Tricolor, meci în care oborenii au condus de trei ori, iar Vasile Deheleanu, în încercarea de a respinge pe spate, și-a marcat un autogol de toată frumusețea.

Victoria din 20 octombrie, 5-1 în fața Clubului Atletic Oradea, părea să anunțe revenirea campionilor en titre. Dar succesul de la Timișoara a fost urmat de două poticneli în deplasare: 2-2 la Crișana Oradea și apoi o înfrângere dureroasă, 4-1 la Gloria Arad.

Ultimele două meciuri ale sezonului de toamnă s-au disputat la Timișoara, dar chiar și așa „Ripi” nu a obținut rezultatele care să o plaseze pe prima poziție la jumătatea campionatului.

Pe 17 octombrie, arena „Electrica” a găzduit un meci de pomină: 7-4 cu România Cluj, „Un scor de water-polo”, cum titra ziarul Vestul, care a consemnat și jocul extrem de dur practicat de clujeni:

„România n-a arătat lucruri inedite. A fost chiar mai slabă ca în trecut, a avansat însă în durități, punând într-o penibilă situație numele pe care nu-l merită și care trebue luat dela o echipă cu o atare comportare pe teren. Huiduielile publicului nostru au fost bine justificate față de «măcelarii» din Mănăștur. Aproape toți jucătorii noștri au fost răniți”.

În aceste condiții, și arbitrajul lui Tică Iliescu a fost catalogat drept „nehotărât”.

Iar pe 24 noiembrie 1935, pe un teren „desfundat”, cum îl caracterizează Gazeta Sporturilor, Ripensia a remizat cu Juventus București, 1-1.

Oaspeții au condus din minutul 26, prin golul lui Zăinescu, apoi după pauză Ciolac a ratat un penalty, iar în minutul 88 a venit finalmente golul egalizator, înscrid e Dobay, cu un șut năprasnic din afara careului, la care „balonul lovește bara interioară și revine în teren, arbitrul acordă însă punctul”, după cum scrie gazeta bucureșteană.

La jumătatea campionatului, Ripensia se găsește abia pe locul al treilea în clasamentul Diviziei A. Lider surprinzător a fost Clubul Atletic Oradea, iar pe poziția secundă se găsea Venus.

Interesant e că primele două clasate nu aveau să prindă podiumul la final, în vreme ce Ripensia… Ei bine, răspunsul îl păstrăm pentru episodul viitor.

Primul episod al serialului realizat de Gabriel Toth și dedicat eventului Ripensiei din 1936 poate fi reascultat aici: