AUDIO / Eroii uitați ai băncilor timișorene (VIII) – Josef Pojar

Austriacul Josef Pojar a fost poate ultimul antrenor străin important care a activat în fotbalul timișorean între cele două războaie mondiale. În mandatul său, Ripensia a cucerit ultimul său titlu și a reușit o performanță remarcabilă pe plan european, eliminarea lui AC Milan din Cupa Europei Centrale.

Articol de Gabriel Toth, 25 ianuarie 2026, 10:47

În perioada interbelică, fotbalul timișorean a importat antrenori cu renume din zona central-europeană, dar mandatele lor pe Bega au fost relativ scurte. Rareori tehnicienii maghiari sau austrieci, angajați cu contracte extrem de generoase, rămâneau pe loc mai mult de un an.

În cazul Ripensiei, singurul tehnician care a rezistat mai mult de un sezon a fost Josef Pojar. Tehnician al roș-galbenilor între 1937 și 1939, austriacul are meritul deplin pentru ultimul titlu din istoria clubului – și, de altfel, al fotbalului timișorean, dar și pentru succesul de răsunet din Cupa Europei Centrale din 1938, când „Ripi” a eliminat marele AC Milan!

Ripensia Timișoara, în 1938, la arena „Electrica”, înaintea unui meci. De la stânga la dreapta: Sepp Pojar, Bindea, Burger, Gall, Schwartz, Oprean, Deheleanu, Chiroiu, Dobay, Marcu, Kotormany, Pavlovici

Născut în 1896, la Viena, Josef Pojar s-a remarcat ca apărător și ulterior ca extremă dreapta mai întâi la Hertha și apoi la clubul comunității cehe din capitala austriacă, Slovan, unde a jucat alături de fratele său, Otto.

Până la începutul anilor 30, când și-a agățat ghetele în cui, a mai evoluat, printre altele, la Wiener Sport Klub și Slavia Praga.

În ciuda unei cariere destul de serioase, atât ca jucător, cât și ca antrenor, datele sale biografice sunt sumare și nu de puține ori contradictorii.

Ce știm însă cu certitudine din presa românească e că Josef Pojar a ajuns în fotbalul nostru în jurul anului 1934 și că le-a pregătit, cu rezultate notabile, pe C.A. Oradea și Victoria Cluj. Cu gruparea din cartierul Mănăștur, a ocupat locul 4 în sezonul 1936/1937 al Diviziei A, fiind elogiat în ziarele vremii pentru stilul de fotbal ofensiv și plăcut ochiului pe care l-a imprimat echipei.

A fost solicitat în vara lui 1937 de Ripensia Timișoara. După un sezon în care cuceriseră eventul, roș-galbenii nu s-au ales cu niciun trofeu în stagiunea următoare, terminând pe locul 3 campionatul, iar în Cupa României pierzând cu un usturător 5-1 finala cu Rapid. Pojar i-a consiliat pe ripensiști în pregătirea finalei din 20 iunie 1937, de pe stadionul bucureștean ANEF, însă rezultatul din confruntarea cu giuleștenii nu i se poate imputa.

Propriu-zis, Pojar și-a început mandatul la „Ripi” la câteva zile după eșecul din finala Cupei. De altfel, Ripensia lui Sepp Pojar a fost singura echipă timișioreană care n-a intrat în vacanță pe perioada verii, roș-galbenii continuând să se antreneze în arșița dogoritoare a Timișoarei pentru un sezon viitor mult mai fructuos.

Cu Sepp Pojar la timonă, Ripensia a cucerit al patrulea titlu de campioană din palmaresul clubului, în sezonul 1937/1938. Ce nu își imagina nimeni e nu doar că avea să rămână ultimul din vitrina clubului roș-galben, ci chiar ultimul din vitrina fotbalului timișorean! Suntem la aproape 88 de ani distanță de la acel triumf și niciun club de pe Bega nu a mai reușit să repete această ispravă.

În acel sezon, Divizia A a avut 20 de participante, împărțite în două grupe. Rapidul – cu o generație excepțională – a câștigat prima grupă, la mare luptă cu AMEFA Arad. Iar Ripensia a triumfat în grupa a doua, cu 15 victorii și 3 înfrânteri în cele 18 meciuri disputate și un golaveraj grăitor – 63-25, prin care a luat fața marii rivale din acei ani, Venus.

Titlul s-a decis printr-o finală în dublă manșă între câștigătoarele celor două grupe. La 14 august 1938, la București, Ripensia a învins Rapidul cu 2-0, prin punctele semnate de Rusalin Marcu și Silviu Bindea. Au fost dictate trei lovituri de pedeapsă, toate ratate: Pavlovici a parat execuțiile rapidiștilor Baratky și Raffinsky, iar Marcu a irosit șansa unui 3-0, în minutul 86, tot de la punctul cu var.

În returul de peste o săptămână, de la Timișoara, Ripensia a jucat mult mai exact și s-a impus cu același scor, 2-0. Au înscris Oprian și Bindea, servant fiind de fiecare dată Dobay.

Tocmai pentru că vorbim despre ultimul titlu poposit în Timișoara, se cuvine să lecturăm formația aliniată de Sepp Pojar în returul finalei: Pavlovici – Bürger, Regdon, Gáll, Kotormani, Lazăr, Bindea, Oprian, Marcu, Schwartz, Dobay.

Înaintea triumfului intern,  tot în vara lui 1938, Ripensia s-a afirmat pe plan internațional. În optimile Cupei Europei Centrale, roș-galbenii au înregistrat una dintre marile performanțe ale istoriei fotbalului timișorean, eliminând marele Milan.

Turul s-a jucat la București, pe stadionul „Venus”, la 26 iunie 1938. În fața a 25.000 de spectatori, elevii lui Sepp Pojar s-au impus cu un categoric 3-0, cu toate reușitele înscrise în prima repriză, în decurs de cinci minute: „dublă” Marksteiner și încă un gol Dobay.

Pe 3 iulie, în returul de la Milano, Ripensia a început în forță și a deschis scorul prin Bindea. Cossio, cu o „dublă” și Loetti au întors la 3-1, dar rossoneri nu au putut repara și rezultatul general.

Josef Pojar (în stânga), alături de un grup de jucători ai Ripensiei – Oprean, Marcu, Nagy, Pavlovici – la Milano

În sferturi, Ripensia a întâlnit o echipă extrem de valoroasă, Ferencvaros Budapesta, unde titular de drept era deja, de ani buni, timișoreanul Mihai Tänzer. Tot la București s-a jucat manșa tur, pe 10 iulie 1938, iar „Ripi” a cedat dramatic, scor 4-5, golul victoriei maghiarilor fiind înscris chiar de Tänzer, în minutul 87. De remarcat că Silviu Bindea a înscris toate cele patru puncte ale Ripensiei, reușind unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei sale.

În returul de pe Üllői út, din 17 iulie, „Fradi” s-a impus clar, cu 4-1. Legendarul Sarosy a semnat un hattrick pentru maghiari, iar Dobay a înscris, în minutul 89, golul de onoare al Ripensiei. Trebuie menționat însă că Ferencvaros avea să câștige competiția, după o dublă victorie în finala cu italienii de la Lazio.

Cotidianul timișorean Déli Hirlap a realizat un interesant și colorat reportaj de la unul dintre antrenamentele Ripensiei dinaintea turului cu Ferencvaros.

Iată cum era descris antrenamentul condus de Sepp Pojar la 8 iulie 1938:

 „Ieri dimineață, paisprezece jucători ai echipei Ripensia au susținut ultima sesiune de antrenament pe terenul Electrica sub conducerea maestrului Pojar pentru meciul împotriva lui Ferencváros. A fost chiar și public, deoarece un număr mare de fani entuziaști s-au prezentat pentru a urmări pregătirile echipei. Sesiunea de antrenament a început la ora opt și jumătate dimineața cu exerciții de gimnastică, în timpul cărora jucătorii s-au mișcat excelent. După exercițiile libere, timp de o oră, s-au efectuat exerciții de tehnică cu mingea sub supravegherea și îndrumarea maestrului Pojar. S-au odihnit pentru o rundă lentă, apoi au sprintat în grupuri de câte trei sau patru.

Băieții au executat exercițiile cu entuziasm și bucurie, care au fost condimentate de «anunțurile» maestrului Pojar. Jucătorii transpirau în soarele puternic, dar maestrul Pojar tot nu era mulțumit. «Vine Ferencváros!», repeta el încontinuu, avertizându-i uneori pe jucători să fie mai rapizi, alteori să facă pase mai precise. — Milan e doar o echipă din Fratelia pe lângă ei! — spunea el râzând și apoi adăuga în limba sa: — Ferencváros poate juca mai bine!”.

Sepp Pojar a rămas la cârma Ripensiei și în sezonul următor, care nu a mai adus însă strălucirea campaniei precedente.

În campionat, timișorenii au încheiat pe locul 2 competiția disputată de astă dată în serie unică, la distanță destul de mare de Venus. Iar în Cupă, „Ripi” a părăsit întrecerea încă din faza șaisprezecimilor, învinsă cu 3-1 de Rapid, într-o reeditare timpurie a finalei precedente.

În vara lui 1939, situația de la club a degenerat. Desigur, Ripensia se afla în fața unui schimb de generații. Jucătorii care au dus greul pe tot parcursul deceniului și au populat vitrina clubului cu trofee și medalii se apropiau de apusul carierei. Dar mai mult decât atât, conflictul deschis al conducerii clubului cu mai mulți jucători reprezentativi – inclusiv cu antrenorul Pojar – pe teme financiare a condus la declinul clubului.

În vara lui 1939, nou-promovata în elită, CAMT, a reușit să-l „sufle” Ripensiei tocmai pe Silviu Bindea. Cel supranumit „Reactorul Ripensiei” a fost doar unul dintre jucătorii cu care clubul roș-galben a deschis litigii în acea perioadă.

Cotidianul bucureștean „România”, condus de prozatorul Cezar Petrescu, anunța că despărțirea Ripensiei de Josef Pojar e iminentă:

„Actualmente, Ripensia nu dispune de nici un antrenor. Pojar, excelentul profesionist, care a cârmuit nava ex-campionilor naţionali dealungul a doi ani de matchuri, pare decis să nu mai lucreze pentru Ripensia. Din cauza modului cum înţelege conducerea grupărei să se îngrijească de situaţia materială a angajaţilor săi, între Pojar şi conducere există o răceală pronunţată, care ar putea să conducă la o ruptură definitivă. Pojar este sigur că oricând va putea găsi un angajament la o altă grupare din Divizia A şi de aceia nu prea se grăbeşte să capituleze. Aproape sigur că primul pas spre împăcare îl va face conducerea, care se vede ameninţată ca tocmai în ajunul reluării activităţii oficiale să rămână fără antrenor”.

În cele din urmă, Pojar s-a despărțit de Ripensia în acea vară, iar conducerea tehnică a fost încredințată unui trio de jucători cu experiență, format din Burger, Ciolac și Tänzer – revenit în orașul natal după un deceniu glorios petrecut la Ferencvaros.

În cele din urmă, Ghiță Ciolac a rămas să se ocupe de pregătirea tactică a Ripensiei, dar clubul nu a mai urcat niciodată pe culmile de altădată.

Sepp Pojar a definit ultima perioadă de glorie a Ripensiei și chiar a asigurat schimbul de mâine pentru clubul roș-galben. El a promovat, de la echipele de juniori ale grupării, nume precum Marcu, Vodă, Jiftovici, Mioc, Andreescu, Gall, Simatoc sau Oprian. Ștefan Gáll, unul dintre tinerii talentați șlefuiți de tehnicianul austriac, îl considera pe acesta drept „cel mai complet antrenor în toate aspectele”.

 Iată cum s-a referit la el, peste ani, monograful Ripensiei, Cristofor Alexiu:

„Un mare antrenor, cu multă dragoste pentru sport, care iubea foarte mult tineretul, de care se ocupa îndeaproape”.

„A fost unul dintre cei mai bine pregătiți antrenori din toate punctele de vedere – tehnic, tactic, bun pedagog, bun organizator, foarte aspru, disciplinat și corect. În momentul când explica o execuție tehnică a balonului, o și demonstra practic, arăta cum trebuie executată. A fost un ecxemplu pentru toți jucătorii, atât pe terenul de sport, cât și în viața particulară”.

 

După perioada petrecută la Ripensia, a pregătit mai multe cluburi din Germania, Austria și Cehoslovacia, dintre care amintim Post Viena, Slavia Praga, Schupo-Danzig, Freiburg, Vorwärts Steyr, Wiener Neustadt sau LASK Linz.

S-a stins din viață la începutul anului 1969, la vârsta de 72 de ani, iar dintr-o scurtă biografie publicată pe site-ul lui Wiener Sport Club aflăm că ar fi fost incinerat.

Episodul dedicat lui Josef Pojar, realizat de Gabriel Toth și difuzat în ediția de ieri a emisiunii Arena Radio, poate fi ascultat aici: