Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Gazonul noului stadion din Arad a fost recepționat

Primăria Arad şi compania care a montat gazonul de pe noul “Francisc Neuman” au ajuns la recepţia finală. Cele două tabere au purtat, săptămâna trecută, un dialog aprins, reprezentanții municipalității sesizând unele probleme la lucrarea inițială. Compania contractată le-a remediat peste weekend, după cum a anunțat Primăria.

Gazonul noului stadion din Arad a fost recepționat

Articol de Gabriel Toth, 4 mai 2020, 18:59

Din această săptămână, gazonul intră în posesia municipalităţii, care se va ocupa în continuare de întreţinerea lui.

Suprafața de joc a noului stadion a costat puţin peste 3 milioane de lei. Lucrarea s-a întins pe o durată de un an şi 8 luni.

Iată comunicatul emis astăzi de Primărie:

„Primăria Municipiului Arad, prin Serviciul Baze Sportive vă aduce la cunoștință faptul că la data de 30.04.2020 a avut loc o nouă întâlnire între Comisia de recepție la terminarea lucrărilor și reprezentanții constructorului SC RULOURI DE GAZON SRL.

Comisia de recepție la terminarea lucrărilor pentru obiectivul „Amenajare gazon, instalație de încălzire și instalație de irigare la Stadionul Municipal UTA – Frații Neuman” a constatat faptul că au fost remediate deficiențele aduse la cunoștința constructorului la data de 28.04.2020 și astfel s-a procedat la semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor pentru acest obiectiv.”

Lucrările continuă și la celelalte aspecte ale arenei. În această săptămână, ar trebui să apară primele finisaje interioare, dar şi racordarea la instalaţiile sanitare şi electrice în fiecare încăpere. De asemenea, tabelele electronice, turnicheţii şi lifturile au fost comandate şi vor ajunge în luna iulie.

AUDIO / CSC Dumbrăvița privește spre grupe, dar trebuie să treacă de Poli
Fotbal luni, 10 august 2026, 14:57

AUDIO / CSC Dumbrăvița privește spre grupe, dar trebuie să treacă de Poli

Divizionarele secunde din zonă se pregătesc de confruntările din turul 3 al Cupei României. Toate jocurile se dispută miercuri, la ora 17.30....

AUDIO / CSC Dumbrăvița privește spre grupe, dar trebuie să treacă de Poli
AUDIO / Mihalcea are de ales între trei portari la UTA
Fotbal luni, 10 august 2026, 09:45

AUDIO / Mihalcea are de ales între trei portari la UTA

Prim-divizionara de fotbal UTA l-a prezentat în weekend pe portarul Marcio Rosa, din Capul Verde. În vârstă de 29 de ani, el a făcut parte din...

AUDIO / Mihalcea are de ales între trei portari la UTA
Dennis Man, (doar) 21 de minute în remiza lui PSV
Fotbal duminică, 9 august 2026, 15:29

Dennis Man, (doar) 21 de minute în remiza lui PSV

Campioana Olandei a început sezonul pe teren propriu, sâmbătă seara, la Eindhoven, dar a ratat victoria după ce a primit gol în minutele...

Dennis Man, (doar) 21 de minute în remiza lui PSV
AUDIO / Florin Maxim: ”Trebuie să punem puncte, în bagaje”
Fotbal duminică, 9 august 2026, 15:14

AUDIO / Florin Maxim: ”Trebuie să punem puncte, în bagaje”

Antrenorul hunedorenilor Florin maxim simte că dificultatea meciului vine din faptul că moldovenii nu au câștigat deocamdată niciun meci în...

AUDIO / Florin Maxim: ”Trebuie să punem puncte, în bagaje”
Fotbal sâmbătă, 8 august 2026, 13:39

AUDIO / Reșița, victorie repetată, Poli ia un punct pe final, Dumbrăvița și Bihorul cedează în ilfov

Cel mai bun rezultat l-au obținut cărășenii. Olimpia Satu Mare – CSM Reşiţa s-a terminat 0-2, grație momentelor de inspirație din capătul...

AUDIO / Reșița, victorie repetată, Poli ia un punct pe final, Dumbrăvița și Bihorul cedează în ilfov
Fotbal vineri, 7 august 2026, 23:13

AUDIO / ”Remiză albă” între UTA și Rapid

Arădenii au fost aproape de deschiderea scorului, pe parcursul primei reprize. Cea mai mare ocazie a aparținut lui Padula, care, rămas față în...

AUDIO / ”Remiză albă” între UTA și Rapid
Fotbal vineri, 7 august 2026, 19:58

Jiul – Minerul, din Cupa României, se joacă la Petroșani

Federația Română de Fotbal a confirmat că jocul de miercurea viitoare, dintre Jiul Petroșani și Minerul Lupeni va avea loc pe terenul sintetic...

Jiul – Minerul, din Cupa României, se joacă la Petroșani
Fotbal vineri, 7 august 2026, 15:37

AUDIO / Pot apărea schimbări în formula de joc a poliștilor

Intervalul între primul meci, jucat marți pe ”Electrica” și deplasarea în județul Sibiu îl face pe antrenorul polist Dan Alexa să opteze...

AUDIO / Pot apărea schimbări în formula de joc a poliștilor