Categorii: SportTenis

Marius Copil trece de calificările de la Morelos Challenger

Tenismanul român Marius Copil a reuşit să acceadă pe tabloul principal al turneului challenger de la Morelos (Mexic), dotat cu premii totale de 80.000 de dolari, după ce l-a învins, luni, în runda finală a calificărilor, pe estonianul Daniil Glinka, în trei seturi, cu 7-6 (9/7), 4-6, 7-5.

Copil (32 ani, 392 ATP) a obţinut victoria după mai bine de două ore de joc (2 h 13 min), notează Agerpres. Românul a încheiat cu 19 aşi şi 5 duble greşeli, în timp ce Glinka (22 ani, 787 ATP) a totalizat 7 aşi şi 7 duble greşeli. În tiebreak-ul primului set, Copil a revenit de la 1-4, a salvat o minge de set la 6-7 şi a câştigat cu 9-7.

În primul tur preliminar, Copil a dispus de bolivianul Federico Zeballos (34 ani, 825 ATP) cu 6-4, 4-6, 7-6 (7/1). Copil şi-a asigurat un cec de 780 de dolari şi 4 puncte ATP și va juca în primul tur al tabloului principal cu argentinianul Juan Pablo Ficovich (26 ani, 197 ATP)

Articole asemănătoare

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

5 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

5 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

6 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

6 ore ago

Trei zile de festivalul „FlorAr“ la Arad

Festivalul „FlorAr“ începe vineri la Arad şi se încheie duminică, iar artiști floriști, ajutați de…

6 ore ago

Proiect pentru un skatepark de 3 milioane de lei în Parcul Central din Timișoara

Studiului de fezabilitate al skateparkului  a fost realizat de o firmă privată în urma consultărilor…

6 ore ago