Categorii: BaschetFotbalSport

O legendă din iarbă dă aruncarea de start sub panou

Un fost fotbalist al lui Poli va oferi aruncarea simbolică de start a partidei de baschet dintre violeții Timișoarei și Dinamo, programată sâmbătă, de la ora 17,00, la sala Constantin Jude. Este vorba despre Constantin Varga, fundașul care a jucat și pentru Timișoara și pentru Dinamo.

Poli 1990. Titi Varga, la mijlocul rândului de jos / Foto: Druckeria

Supranumit ”Piticul”, a fost un foarte iubit jucător al alb-violeților în anii ’80 și ’90 și este considerat unul dintre cei mai buni fundași dreapta din istoria lui Poli. Sentimental, cea mai frumoasă reușită a Piticului a fost cea din toamnă lui 1987, din victoria cu 2-1 împotriva lui Dinamo, gol din lovitură liberă. „Lovitura era de la mare distanță, spre poarta dinspre Sala Olimpia. Mi-am așezat mingea și am tras puternic. Mingea l-a atins pe Andone și a intrat în poarta lui Moraru”, își amintește Varga golul decisiv marcat în acea partidă. A fost înfruntarea care a atras, în acel sezon, retrogradarea Politehnicii, promisă, spun cei ce au trăit vremurile de atunci, de antrenorul dinamoviștilor, Mircea Lucescu, la finalul jocului pierdut pe Bega.

A evoluat nouă sezoane și 191 de partide pentru Politehnica, în care a înscris 47 de goluri. În Liga I a jucat de 238 de ori, cu un total, 50 de goluri, pentru că în 1995 a plecat pentru un an și jumătate la Dinamo. A fost activ până târziu, sezonul 2012/2013 găsindu-l în tricoul echipei suporterilor, ASU Politehnica Timișoara.

BC Timișoara are un bilanț de cinci victorii și șase înfrângeri în Liga Națională de baschet masculin și întâlnește singura echipă pe care în turul campionatului a învins-o în deplasare. Jocul BCT – Dinamo contează pentru a doua etapă din retur.

Articole asemănătoare

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

31 de minute ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

56 de minute ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

o oră ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

3 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

12 ore ago

Iordănescu a convocat preliminar 21 de stranieri pentru meciurile cu Bulgaria şi Liechtenstein

Selecţionerul echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, a trimis 21 de convocări preliminare stranierilor pentru…

14 ore ago