Categorii: SportVolei

Promovare de pe primul loc pentru CSU UVT

Voleibaliștii de la CSU Universitatea de Vest Timișoara au câștigat turneul de promovare de la Brașov. Bănățenii au obținut astăzi și al treilea succes al barajului, 3-1 cu gazda CSU Corona Brașov. Ambele echipe aveau încă de ieri asigurată promovarea în Divizia A1.

În confruntarea de astăzi, timișorenii au început mai bine și au reușit să își adjudece primele două acte, cu 25-20 și 25-18. Formația de sub Tâmpa a revenit în joc, după ce a reușit să se impună în actul al treilea cu 25-16. Elevii lui Sorin Schiesz au gestionat însă mai bine setul al patrulea, pe care l-au încheiat cu 25-21.

A fost a treia victorie a „studenților” din tot atâtea partide disputate la turneul de la Brașov. Vă amintim, în prima zi, CSU UVT a trecut cu 3-1 de Pro Volley Oradea, iar ieri s-a impus cu 3-0 în fața echipei CSM Râmnicu Sărat.

Tot astăzi, s-a disputat și meciul pentru poziția a treia. A doua formație din vestul țării prezentă la turneu, Pro Volley Oradea, a cedat cu 3-1 în fața echipei CSM Râmnicu Sărat. Bihorenii au câștigat primul set, cu 25-20, dar le-au cedat destul de clar pe următoarele trei: 25-18, 25-16 și 25-12.

Articole asemănătoare

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

3 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

3 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

7 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

8 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

16 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

17 ore ago