Categorii: BaschetSport

SCM Timișoara și-a definitivat staff-ul tehnic și va înscrie o echipă și în eșalonul secund

SCM Timișoara a anunțat că la cârma echipei de baschet masculin rămâne antrenorul principal Dragan Petricevic, care va colabora la echipa de seniori cu Milos Pesic (antrenor secund), Nenad Markovic (scouting şi video analist), Cristian Bota (director tehnic), Tiberiu Puta (preparator fizic), Samer Hosin (medic), Andreea Goanţă şi Ovidiu Maier (kinetoterapeuţi).

Foto: Facebook Baschet SCM Timisoara

Totodată, clubul timișorean va înscrie o formaţie în Liga I, eşalonul secund al baschetului românesc la nivel de seniori. Nucleul acesteia va fi format din jucătorii garniturii U18 care au cucerit, luna trecută, medaliile de bronz în Campionatul Naţional.

Antrenorii echipei-satelit vor fi Laszlo Lazar (principal) şi Aref Gyori Kaed-Bey (secund), care vor fi ajutaţi de Cristian Bota (director tehnic cu atribuţii sporite la formaţia din Liga I).

Laszlo Lazar va rămâne și jucător activ la SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara.

„Milos Pesic este un fost jucător foarte familiarizat cu Timişoara. Este jucătorul cu care Timişoara a câştigat două cupe. Am considerat că pasul său spre antrenorat este unul tot mai pronunţat, el a început ca principal în Slovenia. Este o trecere firească. Nenad Markovic este colaboratorul meu principal de peste zece ani în calitate de căpitan şi ulterior ca antrenor secund şi scouter la echipa de club şi la naţională. Laszlo Lazar, pe lângă statutul de jucător, se îndreaptă spre antrenorat, el se va ocupa în sezonul viitor de formaţia din Liga I şi ne bucură că va rămâne apoi în cadrul clubului ca antrenor. Secund la echipa a doua va fi Aref Gyori Kaed-Bey, un antrenor talentat care, iată, face pasul spre Liga I. Cristian Bota va ocupa funcţia de director tehnic şi se va ocupa în mod special de mentoratul staff-ului tehnic de la echipa a doua. Experienţa lui este foarte importantă şi îl consider cel mai potrivit să-i ajute pe jucătorii noştri tineri în faza trecerii de la juniori spre seniori, precum şi pe antrenorii Laszlo Lazar şi Aref Gyori Kaed-Bey, care sunt la început de drum la acest nivel. Tiberiu Puta rămâne preparator fizic, Samer Hosin va fi în continuare medic, Ovidiu Maier va ocupa funcţia kinetoterapeut şi tot aici vom continua colaborarea cu Andreea Goanţă”, a precizat antrenorul principal Dragan Petricevic.

Şi sectorul juvenil a fost întărit în această perioadă. Clubul timișorean va avea două echipe înscrise în campionatele naţionale. Cea mai mare dintre ele va fi cea de U15, pregătită de Petru Czmor (principal) şi Vlad Voia (secund). Dacă Petru Czmor nu are nevoie de nici o prezentare, el legându-şi întreaga carieră de baschetul timişorean, ca jucător şi apoi ca antrenor în sectorul juvenil, pentru Vlad Voia este un pas înainte în tânăra sa carieră şi totodată prima experienţă într-un club profesionist. El este artizanul de pe banca tehnică al succesului repurtat de echipa Colegiului Naţional Bănăţean din Timişoara în ediţia din acest an a Jr. NBA League România.

Va continua şi colaborarea cu Alex Miron, antrenorul din sezonul precedent al garniturii de juniori care a evoluat în Campionatul Naţional U14. Secţia de baschet de la SCM Timișoara va avea şi o echipă la nivelul U13, un proiect comun cu mai multe cluburi din Timişoara – MP Sport, Vest Activ, TM Jump Basketball şi CSŞ Bega. Antrenor principal va fi Radenko Toroman, care va fi ajutat de Ciprian Prejban, de la Vest Activ.

Articole asemănătoare

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

3 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

4 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

12 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

13 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

14 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

14 ore ago