Categorii: SportVolei

Timişoara găzduieşte Balcaniada de volei pe plajă

În perioada 13-17 august, fanii voleiului din Timişoara vor putea asista la două competiţii organizate în premieră în oraşul de pe Bega; Balcaniada U22 (miercuri şi joi) şi Balcaniada destinată seniorilor (de vineri până duminică). Cei mai buni practicanţi de volei pe plajă din România, Serbia, Bulgaria, Turcia, Moldova şi Grecia vor putea fi văzuţi pe terenurile amenajate în Parcul Rozelor.

Timişoara reintră în circuitul voleiului odată cu organizarea acestei Balcaniade. Cele şase ţări participante vor alinia câte două echipe pentru fiecare categorie de vârstă, atât la masculin, cât şi la feminin.

Cu excepţia echipei masculine de seniori, naţionalele României vor fi alcătuite în principal din sportivi lansaţi în voleiul timişorean de antrenorul Dan Jitaru.

La feminin, campioanele naţionale Ioana Ordean și Adriana Melnicuc şi medaliatele cu bronz, Beatrice Galiţ şi Andreea Bârsăşteanu vor participa la ambele întreceri: U22 şi senioare. La masculin U22, medaliaţii cu aur la nivel naţional Robert Vîrlan şi Adrian Matica vor lupta pentru o medalie balcanică alături de vicecampionii naţionali Lucian Bădiceanu şi Marius Roşu. În întrecerea masculină a seniorilor, ţara noastră va fi reprezentată de perechea medaliată cu aur la Campionatele Naţionale, Marius Maskovits/Andrei Laza (ambii originari din Arad) şi de cuplul medaliat cu argint Adrian Hlohoş/Bogdan Moisa.

Competiţia seniorilor este prima etapă a circuitului balcanic, urmând să mai fie organizate astfel de turnee în Bulgaria şi Serbia. În funcţie de reuşita organizatorică a Balcaniadei, Timişoara ar putea găzdui anul viitor un Campionat European.

Antrenorul Dan Jitaru a vorbit, la Radio Timişoara, despre competiţia care începe miercuri.

Interviu Dan Jitaru - Balcaniada BeachVolley

Articole asemănătoare

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

2 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

3 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

12 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

12 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

13 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

13 ore ago