Volei

CSU UVT, fără surprize cu liderul

În etapa a 16-a a Diviziei A1 de volei masculin, CSU UVT Timișoara a înregistrat o înfrângere scontată, în fața liderului-surpriză al campionatului, Corona Brașov.

Oaspeții au controlat clar primul set, pe care l-au închis la scorul de 25-16.

Timișoara a început mai bine actul secund, a condus cu 5-2, dar Brașovul a întors, prin patru puncte consecutive, impunând apoi ritmul jocului. Setul 2 s-a încheiat cu 25-18 în favoarea liderului din Divizia A1.

În actul al treilea, cele două echipe au mers multă vreme cap la cap, până la 17-19. Cu trei puncte consecutive reușite, brașovenii s-au desprins decisiv și au închis meciul după 25-19 în actul final.

Principalii realizatori ai bănățenilor au fost Robert Vîrlan – 13 puncte și Sergiu Rodină – 10.

CSU UVT rămâne pe locul penultim al clasamentului, cu 4 puncte, și cu un joc mai puțin disputat, după amânarea confruntării de săptămâna trecută, cu Rapid București.

„Studenții” din Timișoara urmează să joace acasă și runda viitoare, când vor primi vizita echipei CSA Steaua București.

Articole asemănătoare

Grupurile de Acțiune Locală din Timiș instruiesc societatea civilă și ONG-urile pentru a scrie proiecte europene

2 milioane de euro este suma pe care Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Colinele…

14 minute ago

Badmintonul timișorean, aproape de Cupa României

Componenții CSU Universitatea de Vest au terminat în urma câștigătoarei CSC Berceni, o echipă, care…

17 minute ago

Controale la transportatorii transfrontalieri pe autostrada Timișoara-Arad

Angajatorii care desfășoară activități de transport rutier în spatiul Comunității Europene și lucrătorii transfontalieri, au…

22 de minute ago

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

5 ore ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

14 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

16 ore ago