Reabilitarea clădirii, veche de 124 de ani, a costat peste 29 de milioane de lei.
Colegiul Național “Preparandia” din Arad pregătește anul acesta generația de elevi cu numărul 213.
Şcoala a fost construită în anul 1969, când a fost ridicată clădirea şcolii primare, iar în anul 1972 a fost finalizat imobilul în care funcţionează clasele de gimnaziu.
Biserica a cumpărat ghiozdanele și rechizitele cu ajutorul sponsorilor și enoriașilor.
Direcţia de Sănătate Publică Arad are în evidenţă 469 de clădiri ale unităţilor de învăţământ, din care 35 funcţionează fără autorizaţie sanitară.
Aproximativ trei milioane de elevi şi preşcolari încep cursurile anului şcolar 2024-2025.
Nașterea Maicii Domnului este una dintre sărbătorile importante ale calendarului ortodox al lunii, urmată de Înălțarea Sfintei Cruci pe 14 septembrie.
Slujbele dedicate sărbătorii Nașterea Maicii Domnului continuă în cel mai mare loc de pelerinaj catolic din vestul României.
Bărbatul era căutat pentru că ar fi încercat să fure bani de la o tânără care lucra într-o societate comercială din Timișoara.
Fapta s-a produs luna trecută, însă suspectul nu a fost încă identificat de polițiști.
De la începutul acestei luni, în România s-au produs cinci cutremure slabe.
FBI a amis o o alertă pe numele organizației infracționale după sute de atacuri comise doar în Statele Unite ale Americii.
Până la ora actuală, peste 1.400 de persoane din au solicitat audiență la Casa de Pensii Timiș, după recalculare.
În judeţul Timiş toate unităţile de învăţământ au toalete interioare, arată datele oficiale.
O persoană și-a pierdut viața în urma unui accident rutier care a avut loc pe autostrada Timişoara – Lugoj.
Situația se va menține pe toată durata anului școlar, chiar și la începutul celui următor.
Cazurile care implicau minori au fost transmise organelor abilitate pentru cercetări privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au precizat că deocamdată nu au fost depuse sesizări de la eventuali păgubiţi.
Cele mai mari probleme sunt legate de lipsa apei curente, grupurile sanitare necorespunzătoare sau lipsa cabinetelor medicale.
Stadionul “Ştiinţa” a fost inaugurat în 1928, ca bază sportivă a Politehnicii.
Timișoreanca Antonia Balcu, absolventă a Liceului Teoretic “Grigore Moisil”, a revenit cu medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Științe ale pământului de la Beijing.
Poșta Română continuă să distribuie deciziile de recalculare a pensiilor la domiciliul beneficiarilor.
O nouă sesiune de admitere este deschisă la instituția de învățământ superior din Timișoara.
Localitatea Pojejena se află pe Clisura Dunării, în apropiere de Moldova Nouă.
Comemorarea regimentului are loc anual, din anul 1992.
Elevii din localitatea timișeană Pesac, care au absolvit clasa a VIII-a, au reușit să ajungă pe litoral.
Aproximativ 250 de hectare de terenuri agricole dar și zone împădurite au fost afectate de incendii.
Descoperire surprinzătoare în apropierea orașului Lugoj, în curtea unui localnic din satul aparținător Tapia.
Incidentul s-a petrecut efectua în zona localităţii Clopotiva, în apropiere de oraşul Haţeg din județul Hunedoara.
Salvamontiștii hunedoreni atenționează turiștii să fie atenți pentru că viespile sunt mai agresive în această perioadă a anului.
Incidentul s-a petrecut între localitățile Giroc și Urseni, din județul Timiș.
Un incendiu violent de vegetație a izbucnit pe Calea Urseni, existând riscul de propagare la locuințe.
Patru tineri români au urcat pe podiumul competiției internaționale care a avut loc în perioada 8-16 august în China.
Salvamontiștii atrag atenția asupra modului deficitar de echipare a turiștilor și la necesitatea de a consulta prognoza meteo.
Mai mulți copaci au fost doborâți de furtuna puternică de joi seara din județul Hunedoara.
Pelerinii au venit din tot vestul țării și chiar din străinătate la mănăstirea Hodoș-Bodrog, cel mai vechi lăcaș cu viață monahală neîntreruptă.
Prima maternitate publică construită în ultimii 50 de ani în Timişoara a fost inaugurată, luni, în campusul Spitalului Judeţean Timişoara.
Inspectoratul Județean de Jandarmi a sesizat Parchetul Militar Timișoara.
Toate cele cinci persoane decedate erau bărbaţi, transmite ISU Hunedoara.
Accidentul s-a produs într-un moment de neatenție al părinților, anunță Poliția Hunedoara.
Furturile de material lemnos din pădurile din zona comunei arădene Săvârșin au luat amploare luna aceasta.
Seismul a fost resimțit în mai multe localități din județul Arad dar în județul Timiș.
La faţa locului au intervenit şi 20 pompieri cu şapte bărci, precum şi doi scafandri, dar şi două ambulanţe SAJ, dintre care una cu medic.
Medicii se arată îngrijorați de înmulțirea cazurilor de tuse convulsivă, în special în rândul copiilor.
Tânăra a fost rănită grav, miercuri seară, după ce s-a urcat pe un vagon de marfă din preajma Gării Arad şi s-a curentat.
În urma aterizării forţate, pilotul, care se afla singur în cabină, a suferit fracturi la membrele inferioare.
Este al doilea caz care se întâmplă în județul Arad, în ultima perioadă.
Suspecții au achiziționat în leasing mașini în valoare de peste 2 milioane de lei.