Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Banii tăiați în urma ordonanței austerității se întorc la Cultură în Timișoara. Nu toate spectacolele rămân pe agendă

Programul dedicat Zilei Timișoarei va fi, totuși, afectat de Ordonanța austerității, prin care primăriile au fost obligate să reducă cheltuielile.
Cetățenii, însă, nu vor resimți acest lucru, dă asigurări directorarea Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, Camelia Mingasson.
Chiar dacă Timișoara a fost exceptată de la aplicarea oronanței printr-un amendament aprobat în Parlament, programul regândit după aprobarea ordonanței austerității nu a mai putut fi refăcut.
“În momentul în care noi am aflat că pierdem 10% din buget, vă dați seama că nu am tăiat o zi întreagă sau nu am tăiat un eveniment foarte mare. Am încercat să iau din fiecare cât de puțin, astfel încât să se simtă cât mai puțin. Vă dau un exemplu foarte simplu, trebuia să montăm o premieră, care era prevăzută să aibă loc pe scenă înainte de concertul lui Smiley. La această premieră am renunțat, dar la ea nu mai pot reveni nici cu aceasta revenire a rectificării, pentru că nu avem timp fizic să mai facem de Ziua Timișoarei, dar orașul nu pierde absolut nimic”, spune Camelia Mingasson.

Banii tăiați în urma ordonanței austerității se întorc la Cultură în Timișoara. Nu toate spectacolele rămân pe agendă

Articol de Radio Timișoara, 6 iulie 2023, 17:00

Potrivit primarului Dominic Fritz, rectificarea de repunere la locul lor a banilor tăiați după ordonanța austerității va fi supusă votului în Consiliul Local la sfârșitul acestei luni.
“Tăierile pe care a trebuit să le facem pentru instituții,le noastre de cultură putem s[ le întoarcem și asta se va întâmpla la următoarea rectificare, probabil la sfârșitul lunii. Evenimentele nu mai sunt în pericol. Bineînțeles că ne-am fi dorit o predictibilitate mai mare și fără să speriem toți artiștii cu care colaborăm, dar încă o dată, mă bucur că, cel puțin în ceasul al doisprezecelea am reușit să oprim această nebunie”, mai spune primarul Timișoarei.

Dominic Fritz arăta că, în cazul în care ordonanța trebuia să fie aplicată, ar fi trebuit reduse cheltuieli în valoare de opt milioane de lei, cu consecința anulării unor evenimente culturale.

 

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad
Administrație & politică luni, 9 noiembrie 2026, 14:42

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad

Pavilionul central al fostului Spital Municipal din Arad va intra într-o nouă etapă de modernizare, finanțată din bugetul Consiliului Județean....

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad
Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri
Administrație & politică luni, 9 noiembrie 2026, 07:46

Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri

Punctualitatea și frecvența mijloacelor de transport în comun rămân cele mai mari nemulțumiri ale călătorilor din Timișoara. Societatea de...

Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri
Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție
Administrație & politică duminică, 8 noiembrie 2026, 15:00

Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție

Primăria Lugoj a trimis mii de somații către persoanele care nu și-au achitat obligațiile fiscale la termenele stabilite. Autoritățile locale...

Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție
Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire
Administrație & politică duminică, 8 noiembrie 2026, 13:59

Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire

Proiectanții au încheiat modificările cerute pentru exteriorul viitorului stadion Dan Păltinișanu, fără să intervină asupra structurii...

Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire
Administrație & politică vineri, 6 noiembrie 2026, 23:57

Sviatlana Tsikhanouskaya, premiată la Timișoara pentru lupta pentru libertate și democrație

În 2020, după ce soțul ei și principalii opozanți au fost aruncați în închisoarea de regimul condus de Alexander Lukashenko, Sviatlana...

Sviatlana Tsikhanouskaya, premiată la Timișoara pentru lupta pentru libertate și democrație
Administrație & politică joi, 5 noiembrie 2026, 19:01

Anularea PUG-ului Timișoarei pune în incertitudine proiectele de investiții. Arhitecții cer clarificări

Anularea Planului Urbanistic General al Timișoarei crează incertitudine pentru arhitecți și beneficiarii investițiilor, iar unele documentații...

Anularea PUG-ului Timișoarei pune în incertitudine proiectele de investiții. Arhitecții cer clarificări
Administrație & politică joi, 5 noiembrie 2026, 18:44

Oana Țoiu: O reacție mai fermă după anexarea Crimeei ar fi putut preveni invazia Ucrainei

O reacție mai puternică după anexarea Crimeei ar fi prevenit invazia pe scară largă din Ucraina, susține fosta ministră de Externe Oana Țoiu,...

Oana Țoiu: O reacție mai fermă după anexarea Crimeei ar fi putut preveni invazia Ucrainei
Administrație & politică joi, 5 noiembrie 2026, 16:12

Modificări la Timpark: abonamente mai scumpe, reduceri și extinderea sistemului în cartiere

Primăria Timișoara pregătește modificări ale regulamentului de parcare TimPark, care urmează să fie supuse dezbaterii și aprobării...

Modificări la Timpark: abonamente mai scumpe, reduceri și extinderea sistemului în cartiere