Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Medicii arădeni au reușit un procedeu medical în premieră. Viața unui pacient cu AVC a fost salvată

Viaţa unui arădean care suferise un accident vascular a fost salvată printr-un procedeu realizat în premieră la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Medicii arădeni au reușit un procedeu medical în premieră. Viața unui pacient cu AVC a fost salvată
Foto: Foto: arq.ro

Articol de Radio Timișoara, 14 iulie 2018, 11:22

Metoda de tromboliză intravenoasă a fost realizată pentru prima dată în cel mai mare spital din Arad de către dr. Cătălin Hreniuc.

Metoda a fost realizată asupra unui pacient de 63 de ani care s-a prezentat la UPU cu tulburări de vorbire, deficit motor şi cu pareză. După şase ore, pacientul a fost internat pe Secţia Neurologie cu deficitul motor complet remis şi cu stare clinică bună şi a fost externat după cinci zile, fără nicio simptomatologie neurologică şi cu stare clinică bună.

Procedeul de tromboliză se realizează la Arad printr-un program naţional de sănătate, şi orice pacient cu accident vascular cerebral poate beneficia de acest tip de tratament cu condiţia să îndeplinească câteva criterii specifice.

Conform medicul şef Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul SCJU Arad, dr. Monica Puticiu, în cazul unui accident vascular cerebral timpul înseamnă viaţă. De aceea, atunci când sunt prezente simptome precum asimetria facială, vorbire incoerentă sau pareză, pacientul trebuie să ajungă de urgenţă la spital în maximum trei ore şi jumătate de la debut.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a declarat că instituţia are proiecte de peste 50 de milioane de euro pentru spital, proiecte mari, importante, dar la care se adaugă permanenta susţinere a activităţii medicale, inclusiv aderarea la acest proiect naţional, de tratare prin tromboliză.

Construcția noului Centru de Mari Arși de la Timișoara a fost finalizată
Sănătate duminică, 8 februarie 2026, 14:39

Construcția noului Centru de Mari Arși de la Timișoara a fost finalizată

Noul Centru de Mari Arși de la Timișoara este gata din punct de vedere al construcției. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că...

Construcția noului Centru de Mari Arși de la Timișoara a fost finalizată
Centrul de expertiză pentru bolile rare din Timișoara a fost recertificat
Sănătate sâmbătă, 7 februarie 2026, 13:51

Centrul de expertiză pentru bolile rare din Timișoara a fost recertificat

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara a fost recertificat, a anunțat ministrul...

Centrul de expertiză pentru bolile rare din Timișoara a fost recertificat
Transplantul de țesut osos, reluat la Spitalul Județean Timișoara printr-o intervenție chirurgicală complexă
Sănătate joi, 5 februarie 2026, 14:33

Transplantul de țesut osos, reluat la Spitalul Județean Timișoara printr-o intervenție chirurgicală complexă

La Spitalul Clinic Județean din Timișoara, au fost reluate intervențiile chirurgicale din Programul Național de Transplant de Țesut Osos, sub...

Transplantul de țesut osos, reluat la Spitalul Județean Timișoara printr-o intervenție chirurgicală complexă
Un pacient de la Spitalul Judeţean Arad, nevoit să-şi cumpere perna pentru că nu a primit la internare
Sănătate miercuri, 4 februarie 2026, 12:44

Un pacient de la Spitalul Judeţean Arad, nevoit să-şi cumpere perna pentru că nu a primit la internare

Un pacient al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a reclamat faptul că a fost nevoit să-şi cumpere perna, pentru că nu i-a fost...

Un pacient de la Spitalul Judeţean Arad, nevoit să-şi cumpere perna pentru că nu a primit la internare
Sănătate joi, 29 ianuarie 2026, 12:38

Doi dintre suporterii greci, internaţi la Spitalul Judeţean din Timișoara, au plecat spre casă cu un avion

Doi dintre pacienţii greci internaţi în Spitalul Judeţean în urma accidentului violent de marți de la Lugojel au plecat spre Grecia, cu un...

Doi dintre suporterii greci, internaţi la Spitalul Judeţean din Timișoara, au plecat spre casă cu un avion
Sănătate miercuri, 28 ianuarie 2026, 12:53

Cei trei răniți în accidentul violent din Timiș, internați la Spitalul Județean

Pacienţii răniţi în accidentul rutier produs ieri în localitatea Lugojel sunt stabili hemodinamic, însă situaţia lor medicală rămâne...

Cei trei răniți în accidentul violent din Timiș, internați la Spitalul Județean
Sănătate marți, 27 ianuarie 2026, 18:35

Primul deces provocat de gripă în județul Timiș, în acest sezon

Primul deces cauzat de infecția cu virusul gripal a fost înregistrat în județul Timiș, în actualul sezon rece. Este vorba despre o femeie de 55...

Primul deces provocat de gripă în județul Timiș, în acest sezon
Sănătate luni, 26 ianuarie 2026, 20:59

Laborator de medicină nucleară, de 30 de milioane de lei, la Spitalul de Oncologie din Arad

Spitalul de Oncologie din Arad va avea un laborator de medicină nucleară care va permite investigații imagistice de înaltă precizie pentru...

Laborator de medicină nucleară, de 30 de milioane de lei, la Spitalul de Oncologie din Arad