Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Microbuze școlare noi, în Timiș și Arad

Peste 60 de microbuze pentru transportul școlar vor fi repartizate în județele Timiș și Arad. 17 dintre acestea au ajusn deja în Timiș și să fie repartizate către localitățile care au solicitat vehiculele pentru transportul școlar, iar alte 23 vor ajunge în localități din județul Arad.

Microbuze școlare noi, în Timiș și Arad

Articol de Carla Chiu, 16 iulie 2014, 06:00

Aura Danielescu, șeful Inspectoratului Școlar Județean Timiș, spune că primesc microbuze, începând cu această lună, localitățile timișene Margina, Orțișoara, Sânmihaiu Român și Victor Vlad Delamarina. Alte 23 de mijloace de transport pentru elevi vor sosi în Timiş până în luna octombrie. Sunt şi 6 localităţi cărora nu li s-a aprobat solicitarea. Este vorba despre Buziaş, Ciacova, Făget, Jimbolia, Recaş şi Timişoara.

Şi judeţul Arad va primi 23 de microbuze şcolare, ca urmare a cererii înaintate Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Și în Arad, microbuzele vor fi repartizate în două etape. Astfel, în prima fază, care se va desfăşura în perioada iulie-septembrie, vor fi repartizate 14 vehicule, către unităţile şcolare din Archiş, Bârzava, Beliu, Dieci, Fântânele, Ghioroc, Grăniceri, Hălmăgel, Livada, Săvârşin, Şepreuş, Tauţ, Vârfurile şi Vinga. În etapa a doua, estimată a se desfăşura în perioada octombrie-decembrie, vor fi repartizate 9 microbuze, către şcolile din Apateu, Conop, Gurahonţ, Hălmagiu, Hăşmaş, Păuliş, Şiria, Vărădia de Mureş şi Zimandu Nou.

Sursa foto: renasterea.ro

 

Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile din Piața Aurora pentru a amenaja o parcare
Administrație & politică vineri, 16 octombrie 2026, 13:52

Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile din Piața Aurora pentru a amenaja o parcare

Primăria Timișoara vrea să cumpere cele patru clădiri din Piața Aurora, pentru a amenaja o parcare destinată locuitorilor din cartierul...

Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile din Piața Aurora pentru a amenaja o parcare
Aproape 3 milioane de euro pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile din Freidorf, Fratelia și Dâmbovița
Administrație & politică vineri, 16 octombrie 2026, 13:36

Aproape 3 milioane de euro pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile din Freidorf, Fratelia și Dâmbovița

Direcția de Asistență Socială Timișoara a demarat un proiect cu finanțare europeană prin care peste o mie de persoane vulnerabile din...

Aproape 3 milioane de euro pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile din Freidorf, Fratelia și Dâmbovița
Luca Niculescu a depus la Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare
Administrație & politică joi, 15 octombrie 2026, 21:21

Luca Niculescu a depus la Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare

Lista miniștrilor propuși de premierul desemnat Luca Niculescu a fost depusă joi seară la Parlament, alături de programul de guvernare, pentru...

Luca Niculescu a depus la Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare
Trasee pentru biciclete și pasarele suspendate la Pădurea Verde. Proiectul intră la vot în CL Timișoara
Administrație & politică joi, 15 octombrie 2026, 18:05

Trasee pentru biciclete și pasarele suspendate la Pădurea Verde. Proiectul intră la vot în CL Timișoara

Pădurea Verde din Timișoara ar putea fi amenajată cu noi trasee pentru plimbări și activități sportive, precum și cu spații destinate...

Trasee pentru biciclete și pasarele suspendate la Pădurea Verde. Proiectul intră la vot în CL Timișoara
Administrație & politică joi, 15 octombrie 2026, 10:28

Progres de aproximativ 70% la structurile de pe A1, între Margina și Holdea

Pe sectorul Margina – Holdea al autostrăzii A1, constructorii au înregistrat progrese la lucrările desfășurate la pasaje și viaducte....

Progres de aproximativ 70% la structurile de pe A1, între Margina și Holdea
Administrație & politică joi, 15 octombrie 2026, 10:19

Opt marinari dispăruți după un incendiu pe o navă în Marea Neagră

8 marinari sunt dați dispăruți după izbucnirea unui incendiu la bordul navei comerciale Wide Trader, sub pavilion San Marino, joi dimineață,...

Opt marinari dispăruți după un incendiu pe o navă în Marea Neagră
Administrație & politică joi, 15 octombrie 2026, 08:02

Parc fotovoltaic de peste 500 de milioane de euro, în județul Arad

Parcul fotovoltaic este dezvoltat pe o suprafață de 350 de hectare, în zona satului Horia, comuna Vladimirescu. Potrivit primarului Mihai Mag,...

Parc fotovoltaic de peste 500 de milioane de euro, în județul Arad
Administrație & politică miercuri, 14 octombrie 2026, 20:11

Peste jumătate dintre candidații din Timiș la școlile de poliție, respinși la evaluarea psihologică

Timișul înregistrează cea mai mare rată a candidaților declarați inapți psihologic dintre județele analizate, în timp ce Caraș-Severin se...

Peste jumătate dintre candidații din Timiș la școlile de poliție, respinși la evaluarea psihologică