Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Sfaturi pentru micii agricultori în ultima decadă a lui Răpciune

Sfaturi pentru micii agricultori în ultima decadă a lui Răpciune

Articol de Radio Timișoara, 22 septembrie 2021, 12:16

Profesorul Viorel Berar de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului vine în întâmpinarea micilor agricultori cu recomandări legate de lucrările specifice acestei perioade.

Cea de-a treia decadă a lunii lui Răpciune este o perioadă cu lună plină, benefică pentru plante care absorb mai intens apa și hrana minerală din sol, fapt ce le sporește mult puterea de creștere și de dezvoltare.

Trebuie cunoscut faptul  că natura are ritmurile sale, cerul la fel, și este bine să ținem cont de asta, pentru a putea grădinări cât mai ecologic. În săptămâna ce urmează, pe suprafețele eliberate de culturi care și-au încheiat ciclul de vegetație vom pregăti terenul pentru a înființa noi culturi de anticipație sau în ogor propriu. Este bine să ne amintim de aforismul lui Cicero care spunea “cum semeni așa vei și culege” și ca atare vă recomand să încercați pe cât posibil să vă încadrați în perioadele optime de efectuare a unor lucrări în horticultură. De aceea se recomandă ca în această săptămână să încheiem pregătitul patului germinativ și să înființăm culturile de ceapă verde, usturoi verde, ceapă uscată și usturoi de toamnă. La cultura de ceapă verde se utilizează un arpagic mai mare, peste 20 mm sau bulbi de ceapă mai mici din producția obținută în acest an.

Trebuie reținut faptul că formarea și creșterea frunzelor verzi, respectiv a tulpinii false au loc pe seama substanțelor de rezervă din bulbi. Plantarea se face la 28 cm între rânduri și la 2 până la 3 cm pe rând, realizând un total de 1.000-1.200 de plante la metru pătrat. Adâncimea de plantare este de 6 până la 10 cm.

În vederea obținerii unor tulpini etiolate multa preciate de consumatori, cantitatea de material de plantat utilizat este cuprinsă între 1.500 și 2.000 de grame la 10 metri pătrați. În cazul cepei uscate vom utiliza un arpagic mai mic, cu un diametru de 7 până la 14 mm, pentru a evita fuștirea plantelor. Se recomandă ca înainte de plantare, arpagicul să fie tratat împotriva putregaiului cenușiu și a putregaiului alb utilizând produse cum ar fi Teldor 0,08%. Distanțele de plantare sunt de 24 cm între rânduri și 4 până la 5 cm pe rând, realizând un total de 80 până la 85 de plante pe metru pătrat. Usturoiul de toamnă se cultivă atât pentru frunzele verzi primăvara devreme cât și pentru bulbii uscați. Este cunoscut atât ca legumă cât și ca medicament cu efect antiseptic, bacteriostatic, bactericid și vasodilatator. Amintesc că în perioada de construcție a piramidelor egiptene, muncitorii primeau zilnic câte un cățel de usturoi, cunoscute fiind încă din acea vreme calitățile tonifiante și antiseptice ale usturoiului. Distanțele de plantare sunt aceleașicași în cazul cepei uscate, iar cantitatea de bulbili este de 50 până la 60 la metru pătrat. Un dăunător periculos care compromite în totalitate cultura este nematodul bulbilor și ca atare se recomandă tratarea materialului de plantat înainte de plantare.

În floricultură, deoarece speciile anuale și-au încheiat vegetația trebuie să efectuăm defrișarea acestora, iar cele bianuale se prășesc și se mușuroiesc ușor. Plantele floricole bulboase, cum sunt lalele, zambile, frezia, se plantează în locurile unde dorim în anulurmător să obținem flori. Înainte de plantare se recomandă tratarea bulbilor cu un fungicid așa cum este Topsinul sau Captadinul pentru a-i proteja împotriva unor boli de sol. În spațiile verzi, în această perioadă se execută tăierea lăstarilor lacomi și se taie gardul viu de buxus, ligustrum și hibiscus. Un dăunător periculos ce poate produce pagube mari, în pepiniere mai cu seamă, la pomii din plantațiile tinere de piersic, cais și prun este cariul negru, răspândit în toată Europa și frecvent și în zona de deal, mai cu seamă în apropierea pădurilor de foioase. Adulții au o culoare neagră mată, de 14 până la 28 de mm lungime, larvele au o culoare albă-gălbuie și în poziție normală au capul încovoiat în formă de U. Cariul negru are o generație la 2 ani, iernând în stadiul de larvă, sub scoarța de la baza pomilor sau în zona coletului. Adulții apar în lunie iunie-iulie și se hrănesc cu scoarța ramurilor tinere, cu frunzele de la cais, piersic și alte specii. Zborul adulților are loc în serile calde și liniștite, acesta durând până în luna august-septembrie. După împerechere ouăle sunt depuse în crăpăturile scoarței de la baza tulpinii pomilor. Ouăle rezistă la secetă și sunt distruse în totalitate de o umiditate relativă a aerului de 100%. O femelă poate să depună în medie între 250 – 300 de ouă, iar larvele apărute pătrund sub scoarță unde sapă galerii sinusoase, largi, căptușite cu rumeguș. Dezvoltarea larvară continuă până în toamna anului al doilea. O singură larvă poate distruge un pom tânăr. Pomii de 3 până la 4 ani, în urma atacului intră îndeclinși cu timpul se pot usca.Cea mai eficinetă combatere o putem realiza prin controale riguroase și prin distrugerea pomilor infectați.

Închei intervenția mea de astăzi dorindu-vă multă sănătate, mult spor în activitatea zilnică și vă spun Doamne ajută!

Nămolul de la Stația de Epurare Arad, donat pentru fertilizarea terenurilor agricole
Agricultură joi, 23 iulie 2026, 16:29

Nămolul de la Stația de Epurare Arad, donat pentru fertilizarea terenurilor agricole

Compania de Apă Arad a început transportul a câtorva mii de tone de nămol provenit de la Stația de Epurare Arad către terenurile agricole din...

Nămolul de la Stația de Epurare Arad, donat pentru fertilizarea terenurilor agricole
Seceta compromite o treime din culturile de grâu din județul Arad
Agricultură luni, 20 iulie 2026, 16:40

Seceta compromite o treime din culturile de grâu din județul Arad

Seceta pedologică produce pagube importante în agricultura arădeană. Până în prezent, sute de fermieri au notificat Direcția pentru...

Seceta compromite o treime din culturile de grâu din județul Arad
Două focare de pestă a micilor rumegătoare confirmate în Timiș
Agricultură duminică, 12 iulie 2026, 11:51

Două focare de pestă a micilor rumegătoare confirmate în Timiș

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a confirmat două focare de pestă a micilor rumegătoare în exploatații...

Două focare de pestă a micilor rumegătoare confirmate în Timiș
Seceta reduce producția de grâu în Arad
Agricultură sâmbătă, 27 iunie 2026, 10:19

Seceta reduce producția de grâu în Arad

Seceta, înghețul târziu din primăvară și lipsa precipitațiilor afectează serios producția de grâu din județul Arad. Potrivit Direcției...

Seceta reduce producția de grâu în Arad
Agricultură luni, 22 iunie 2026, 12:41

Irigațiile din zona Păuliș, suspendate pe timpul verii pentru lucrări de betonare a canalului de aducțiune

Fermierii din zona Păuliș – Vladimirescu nu vor putea iriga terenurile agricole în această vară, după ce Agenția Națională de...

Irigațiile din zona Păuliș, suspendate pe timpul verii pentru lucrări de betonare a canalului de aducțiune
Agricultură joi, 11 iunie 2026, 18:38

Scade numărul cererilor de plată depuse la APIA Timiș, crește suprafața agricolă declarată

Numărul cererilor unice de plată depuse la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Timiș a continuat să scadă și în...

Scade numărul cererilor de plată depuse la APIA Timiș, crește suprafața agricolă declarată
Agricultură joi, 11 iunie 2026, 13:21

Povestea câmpurilor cu maci care atrag mii de oameni lângă Timișoara

Câmpurile înroșite de maci din apropierea Timișoarei sunt luate cu asalt în această perioadă de amatorii de selfie-uri și fotografii...

Povestea câmpurilor cu maci care atrag mii de oameni lângă Timișoara
Agricultură marți, 2 iunie 2026, 18:05

APIA Timiș: Fermierii mai au câteva zile pentru depunerea cererilor de plată.

Fermierii timișeni mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a depune cererile unice de plată la Agenția de Plăți și Intervenții pentru...

APIA Timiș: Fermierii mai au câteva zile pentru depunerea cererilor de plată.