Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Viceprimarul Cosmin Tabără verifică adăposturile publice de apărare civilă

Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, spune că a verificat din nou o parte dintre adăposturile publice pentru apărarea civilă, pentru care a cerut intervenţii de igienizare şi de reparaţii, la sfârşitul lunii februarie.
Tabără a precizat că, după Revoluţie, adăposturile civile nu au fost considerate o prioritate nici de către administraţiile locale, nici de către cele centrale.
„Am trimis notificări către asociaţiile de proprietari în vederea igienizării lor şi a punerii la dispoziţie. Am iniţiat procedurile de intabulare a 50 dintre cele 87 adăposturi publice, acestea fiind în curs. Am prevăzut o sumă la bugetul local pentru a putea fi făcute, în prima fază, lucrări de urgenţă, respectiv etanşare, ventilaţie, parte electrică. Împreună cu subprefectul Sorin Ionescu, am trecut pe la câteva dintre aceste adăposturi, însoţiţi de Iulian Găurean de la Protecţia Civilă a Primăriei Municipiului Timişoara, de reprezentanţi ai MApN şi ai ISU. Concluziile rămân aceleaşi pe care le-am prevăzut la începutul anului prin demersurile făcute”, a comentat Cosmin Tabără.
Viceprimarul a menţionat că pe lângă aceste adăposturi publice mai sunt şi adăposturi private, care se află în evidenţa ISU. Legea prevede că orice imobil cu suprafaţă desfăşurată mai mare de 600 de metri pătraţi, prevăzută cu subsol, trebuie să aibă în dotare şi un astfel de adăpost, care în caz de nevoie devine public.
Timişoara dispune de 92 de adăposturi publice de protecţie civilă, multe dintre ele fiind într-o stare foarte degradată, dar există şi câteva în stare foarte bună.

Viceprimarul Cosmin Tabără verifică adăposturile publice de apărare civilă

Articol de Radio Timișoara, 25 octombrie 2022, 18:29

Locul de parcare promis de dezvoltator nu există. Ce drepturi are cumpăratorul?
Administrație & politică luni, 10 august 2026, 13:07

Juridic | Locul de parcare promis de dezvoltator nu există. Ce drepturi are cumpăratorul?

Bine v-am regăsit, dragi ascultători, în cadrul rubricii noastre juridice. Astăzi voi răspunde unui ascultător din Timișoara care ne-a...

Juridic | Locul de parcare promis de dezvoltator nu există. Ce drepturi are cumpăratorul?
Sistemul informatic al ANCPI va fi repornit parțial săptămâna viitoare
Administrație & politică duminică, 9 august 2026, 23:41

Sistemul informatic al ANCPI va fi repornit parțial săptămâna viitoare

Sistemul informatic al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară va fi repornit parțial săptămâna viitoare, într-o primă...

Sistemul informatic al ANCPI va fi repornit parțial săptămâna viitoare
Părinții cer mai multe leagăne în Parcul Copiilor. Răspunsul Primăriei Timișoara
Administrație & politică duminică, 9 august 2026, 12:07

Părinții cer mai multe leagăne în Parcul Copiilor. Răspunsul Primăriei Timișoara

Parcul Copiilor din Timișoara continuă să fie unul dintre locurile preferate de părinți și bunici pentru plimbările cu cei mici, însă...

Părinții cer mai multe leagăne în Parcul Copiilor. Răspunsul Primăriei Timișoara
MApN: Sistemele radar nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian național către Bulgaria
Administrație & politică sâmbătă, 8 august 2026, 14:52

MApN: Sistemele radar nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian național către Bulgaria

Ministerul Apărării Naționale precizează că sistemele radar ale României nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul...

MApN: Sistemele radar nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian național către Bulgaria
Administrație & politică vineri, 7 august 2026, 15:20

Ilie Bolojan: Consumul de energie electrică s-a redus cu până la 300 MW în orele de seară

Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a declarat că în această săptămână s-a înregistrat o scădere a consumului de energie electrică în...

Ilie Bolojan: Consumul de energie electrică s-a redus cu până la 300 MW în orele de seară
Administrație & politică vineri, 7 august 2026, 14:43

Loc de joacă din Timișoara, modernizat. Primăria promite lucrări și în alte cartiere

Primăria Timișoara a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Orșova, un spațiu cu o suprafață de peste 1.300 de metri pătrați...

Loc de joacă din Timișoara, modernizat. Primăria promite lucrări și în alte cartiere
Administrație & politică miercuri, 5 august 2026, 19:58

STPT preia transportul public din Giroc și Chișoda începând cu 17 august

Din 17 august, Societatea de Transport Public Timișoara va prelua serviciul de transport public dintre Giroc, Chișoda și municipiul Timișoara....

STPT preia transportul public din Giroc și Chișoda începând cu 17 august
Administrație & politică miercuri, 5 august 2026, 18:29

CJ Timiș și Primăria Timișoara, în dispută pe decontarea transportului elevilor navetiști

Consiliul Județean Timiș cere Primăriei Timișoara să facă demersurile necesare pentru decontarea abonamentelor elevilor din județ care...

CJ Timiș și Primăria Timișoara, în dispută pe decontarea transportului elevilor navetiști