Categorii: Cultură

Ediție aniversară cu două concerte în Peștera Românești

Ediția aniversară a concertelor din Peștera Românești va aduce, anul acesta, două concerte susținute printre stalagmite și stalactite.
Primul dintre concerte, care va avea loc duminică, va fi susținut de Orchestra simfonică a Liceului de Muzică „Ion Vidu” Timișoara, la fel ca la prima ediție din anul 1984.
“Programul este ales de așa natură să le placă. Este mult straus, sunt multe glume, este un program facil, între piese se vorbește, întotdeauna se prezintă piesa. Anul acesta, avem și doi soliști, doi copii extraordinari, care au luat o mulțime de premii. E vorba de Lois Muntean și de Vlad Oberșterescu și care sunt formidabili. O să aibă un program deosebit de atractiv. Cei care vin prima dată, nu știu asta. Indiferent că este calea destul de bună până la peșteră, cei 900 de metri trebuie să înțeleagă că au nevoie de bocanci, nu cu tocuri, în niciun caz”, spune Ioan Coriolian Gârboni, președintele Fundației Academice Culturale Timișoara, organizator al evenimentului.

Accesul publicului va fi permis începând cu ora 12.30, în limita spațiului din peșteră. Evenimentul începe, ca de obicei, de la ora 13.00 și face parte din Programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023.
Cel de-al doilea concert va avea loc pe 15 octombrie și va fi susținut de Filarmonica din Râmnicu-Vâlcea.
Pe lângă cele două concerte, Peştera Româneşti va găzdui și alte opt activităţi atractive, la care sunt așteptați peste 10.000 de spectatori, cu intrarea liberă pentru public.

Articole asemănătoare

Vaporașe versus barjă-terasă, dispute din cauza vitezei de navigație

Comunitatea oamenilor care dețin vaporașe în Timișoara își manifestă nemulțumirea față de modul de navigare…

4 minute ago

Irina Begu, în optimi la WTA Roma. Jaqueline Cristian, eliminată după ce a câştigat un set la zero

Aflată pe locul 161 în clasamentul mondial, Begu s-a impus după doar o oră și…

o oră ago

CSM Oradea – bronz în bazin, în Superliga de polo pe apă

Meciul 3, desfășurat sâmbătă, la București, s-a încheiat cu scorul de 16-8. Pe reprize: 2-2, 4-1, 5-2, 5-2.…

2 ore ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 19: Rittich Jenő

Totuși, pe parcursul episodului ne vom referi la el cu numele său de familie real,…

4 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile vor scădea față de ziua precedentă, iar vremea va fi ușor instabilă. Cerul…

11 ore ago

Food Intel Forum, duminică, la “Diminețile satului”

Food Intel Forum AQUA Carpatica s-a desfășurat în două locații de excepție, respectiv Universitatea de…

22 de ore ago