Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Gala Radio România Cultural: Răzvan Mazilu, laureat al secțiunii ‘Teatru’ pentru spectacolele „Cabaret” de la Timişoara şi „West Side Story”

Scriitoarea Nora Iuga, actorul Mircea Albulescu, coregraful Gigi Căciulenu şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român s-au numărat printre laureaţii celei de-a 25-a ediţii a galei Radio România Cultural.

Gala Radio România Cultural: Răzvan Mazilu, laureat al secțiunii ‘Teatru’ pentru spectacolele „Cabaret” de la Timişoara şi „West Side Story”

Articol de Radio Timișoara, 23 martie 2015, 23:18 / actualizat: 24 martie 2015, 10:51

De 15 ani, la fiecare sfârşit de lună martie, Radio România Cultural îi premiază pe cei care au performat în diferitele domenii ale culturii în anul anterior.

Personalităţile care au avut realizări în diferite domenii ale culturii în anul 2014 au primit, luni seară, premii, dar şi aplauze la scenă deschisă, la cea de-a XV-a ediţie a galei Radio România Cultural, care s-a desfăşurat la Teatrul Odeon din Bucureşti. La eveniment au participat şi ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, şi preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu.

S-au bucurat de aplauze îndelungi toţi nominalizaţii şi premianţii galei, dar au fost ovaţionaţi mai ales câştigătorii premiilor speciale: actorul Mircea Albulescu, care a obţinut Premiul de Excelenţă, coregraful Gigi Căciuleanu, care a primit Premiul Lux Mundi, şi compozitorul Dan Dediu, rector al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti-150 de ani, căruia i-a fost înmânat Premiul „In memoriam Iosif Sava”.

Pe lângă cele trei trofee speciale, în cadrul galei Radio România Cultural au fost acordate premii la nouă secţiuni.

Astfel, premiul la secţiunea „Poezie” i-a revenit scriitoarei Miruna Vlada, pentru volumul „Bosnia. Partaj” (Editura Cartea Românească).

În ceea ce priveşte premiul la categoria „Proză”, acesta a fost acordat scriitoarei Nora Iuga, pentru cartea „Harald şi luna verde” (Editura Polirom).

La secţiunea „Film”, trofeul a revenit regizorului Alexander Nanau, pentru documentarul „Toto şi surorile lui”.

Premiul la secţiunea „Teatru” a fost decernat lui Răzvan Mazilu, pentru valorizarea în dimensiune contemporană a musicalurilor „Cabaret” (montat la Teatrul German de Stat Timişoara) şi „West Side Story” (o producţie a Festivalului Naţional de Teatru).

Premiul la categoria „Arte plastice” a fost obţinut de artistul plastic Teodor Graur, pentru expoziţia „Nostalgia” (curator Raluca Voinea).

Premiul pentru „Muzică” i-a revenit violonistului Gabriel Croitoru, pentru Turneul Naţional „Vioara lui George Enescu la sate”.

Premiul pentru „Educaţie” a fost obţinut de Muzeul Naţional al Ţăranului Român, reprezentat de directorul său, Virgil Niţulescu, pentru organizarea „Atelierului de creativitate”.

Pe de altă parte, premiul la secţiunea „Ştiinţă” a fost acordat lui Mircea Ignat, doctor în inginerie, pentru activitatea desfăşurată şi în anul 2014 în iniţierea tinerilor olimpici în cercetarea ştiinţifică şi calificarea acestora în competiţii internaţionale de prestigiu din domeniu.

Totodată, la secţiunea „Proiecte culturale şi festivaluri”, premiul a fost câştigat de Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, reprezentat de Constantin Chiriac, directorul Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, fondator şi director al festivalului.

Amfitrionii galei Radio România Cultural au fost Maria Balabaş şi Radu Croitoru, iar momentele muzicale au fost asigurate de Analia Selis, Răzvan Suma şi Mariano Castro.

Evenimentul a fost transmis în direct la Radio România Cultural şi pe www.radioromaniacultural.ro. TVR 2 şi TVR HD vor difuza înregistrarea galei, pe 27 martie, de la ora 20:10.

Gala a fost realizată cu sprijinul Ministerului Culturii, iar Teatrul Odeon a fost partener al evenimentului.

Foto: Gala Premiilor Radio România Cultural / Alexandru Dolea

Radio România împlinește 98 de ani de emisie neîntreruptă
— EVENIMENT Radio România duminică, 1 noiembrie 2026, 10:10

Radio România împlinește 98 de ani de emisie neîntreruptă

Radio România marchează, pe 1 noiembrie, 98 de ani de la prima emisiune transmisă de postul public. Debutul a avut loc în 1928, când Societatea...

Radio România împlinește 98 de ani de emisie neîntreruptă
Ascultă 5 minute de muzică clasică, un nou debut
— EVENIMENT Radio România marți, 29 septembrie 2026, 10:34

Ascultă 5 minute de muzică clasică, un nou debut

Hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, sedii de firme… sunt spațiile neconvenționale unde marea muzică a tuturor timpurilor se va auzi...

Ascultă 5 minute de muzică clasică, un nou debut
Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
— EVENIMENT Radio România joi, 24 septembrie 2026, 19:30

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală

Via Transilvanica devine mai mult decât un traseu turistic. Prin proiectul Terra Memoriae, inițiat de Tășuleasa Social și UmanEast pentru...

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
Radio România și Ambasada Austriei, parteneriat cultural și media în perspectiva aniversării a 150 de ani de relații diplomatice
— EVENIMENT Radio România marți, 1 septembrie 2026, 18:34

Radio România și Ambasada Austriei, parteneriat cultural și media în perspectiva aniversării a 150 de ani de relații diplomatice

Radio România și Ambasada Austriei / Forumul Cultural Austriac București au semnat astăzi, 1 septembrie, un memorandum privind dezvoltarea unui...

Radio România și Ambasada Austriei, parteneriat cultural și media în perspectiva aniversării a 150 de ani de relații diplomatice
— EVENIMENT Radio România miercuri, 8 iulie 2026, 20:49

Parteneriat strategic între Radio România și UNATC

Societatea Română de Radiodifuziune și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București au...

Parteneriat strategic între Radio România și UNATC
— EVENIMENT Radio România joi, 2 iulie 2026, 21:49

Caravana Teatrului Radiofonic revine în această vară pe frecvențele Radio România Regional

Din 6 iulie până pe 6 septembrie, caravana va poposi, pe rând, la toate studiourile teritoriale ale Radio România Regional, aducând publicului...

Caravana Teatrului Radiofonic revine în această vară pe frecvențele Radio România Regional
— EVENIMENT Radio România marți, 24 martie 2026, 14:06

Radio România și UZPR au semnat un parteneriat strategic pentru susținerea jurnalismului de calitate

Radio România și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România au semnat un protocol de colaborare care vizează consolidarea jurnalismului de...

Radio România și UZPR au semnat un parteneriat strategic pentru susținerea jurnalismului de calitate
— EVENIMENT Radio România luni, 2 martie 2026, 11:43

Robert Schwartz: Vrem ca internetul să rămână un spațiu de oportunitate, nu de risc

Radio România a demarat campania „Stai sigur pe net!”, menită să ajute tinerii să navigheze mai sigur în mediul online și să înțeleagă...

Robert Schwartz: Vrem ca internetul să rămână un spațiu de oportunitate, nu de risc