Literatura ca refugiu sau rezistență. Radu Vancu: Are ambele roluri simultan, ele nu se exclud
Literatura a fost dintotdeauna mai mult decât o simplă poveste bine spusă. A fost un loc de evadare, dar și un teren al luptei, spune scriitorul Radu Vancu.
Articol de Radio Timișoara, 21 mai 2025, 12:25
Scriitorul Radu Vancu este convins că între cele două funcții – refugiu și rezistență – nu există contradicții, ci un echilibru firesc. În timpul comunismului, literatura a fost colacul de salvare pentru mulți.
“Ea are ambele roluri simultan, ele nu se exclud. Dacă ne uităm chiar în experiența istorică a României, au fost practicate ambele. În comunism, de exemplu, fiecare dintre cetățenii captivi în totalitarismul acela românesc își construia un spațiu de refugiu. Prin literatură, filme, muzici, prieteni, încerca să salveze o mică insuliță de adevăr uman, de adevăr personal, în care să poată supraviețui. Folosea literatura, folosea artele ca pe un fel de adăpost de frumusețe în care să te aperi de urâțenia lumii. Ceea ce s-a numit apoi rezistența prin cultură”, spune Radu Vancu.
Pentru unii, această formă de „rezistență prin cultură” a fost esențială pentru supraviețuirea demnității personale. Dar nu toți o văd la fel.
“Astăzi e într-un fel amuzant să vezi generațiile foarte tinere fiind foarte critique cu rezistență prin culturã, spunând că e prea puțin, că trebuia o poziție directă”.
Literatura ca refugiu
Radu Vancu își amintește o întâmplare povestită de criticul literar Alex Ștefănescu, care răspunde ironic tinerilor care se întreabă cum a fost posibil ca un întreg popor să accepte regimul Ceaușescu.
“Îmi aduc aminte ceva ce a povestit criticul literar Alex Ștefănescu. Avea o emisiune la o televiziune și înainte să înceapă emisiunea, tinerii cameramani îl luaseră la întrebări: <Domnul Ștefănescu, cum a fost posibil să suportați atâtea decenii un cizmar analfabet și o falsă academiciană la rândul ei analfabetă care să vă conducă?> Voi ce ați fi făcut, i-a întrebat Alex Ștefănescu. <I-am fi dat jos, am fi făcul revoluție>. În timp ce erau ei mai avântați, deodată s-a întâmplat ceva și s-au risipit înspăimântați, fără să termine discuția. Alex Ștefanescu i-a întrebat de ce fug, iar ei au răspuns că venea șeful, Mihai Tatulici era atunci șeful lor. Și atunci Alex Ștefanescu a zis: <Măi, măcar noi ne temeam de Ceaușescu, dar voi vă temeți așa de Tatulici?> Deci, acesta era primul rol, de a te refugia din fața unei spaime. Dar literatura este și rezistență”, spune Radu Vancu.
Literatura ca rezistență
Un exemplu celebru de rezistență prin literatură este romanul “Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda. Cartea a devenit simbolul unei forme de opoziție curajoase, chiar dacă mitologizate în timp.
“E adevărat, prin literatură poți să te opui, unii ori chiar direct, unii ori cu riscuri. Vă aduceți aminte toată mitologia născută în jurul romanului lui Marin Preda, <Cel mai iubit dintre pământeni>, care spunea adevăruri foarte inconfortabile despre anii dejismului românesc și mitologia aceea că moartea lui a fost un asasinant pus la cale de securitate pentru că romanul lui fusese prea curajos. Acum asta probabil că e mai degrabă mitologie decât adevăr, dar cert este că acea carte spunea o porțiune însemnată de adevări atunci când nu se putea spune adevărul. Nu mai era doar refugiu, era și rezistență activă”, argumentează Radu Vancu.
Literatura nu oprește tancuri, dar poate înarma conștiințe. În momentele de cumpănă, cărțile rămân printre puținele locuri în care adevărul, fie el spus direct sau printre rânduri, continuă să respire
