Evenimente culturale din toate domeniile: literatură, pictură, sculptură, muzică cultă și jazz, dans, cinematografie, arhitectura.
Altele din Timp liber:
Gărâna Jazz Festival, care are loc în perioada 9–12 iulie, propune cel mai complex program din istoria evenimentului. Pe lângă concerte, organizatorii au pregătit un program cultural complementar, dedicat patrimoniului, copiilor și dialogului dintre muzică, natură și comunitate.
Fundația Art Encounters aduce în premieră lucrări semnate de Pablo Picasso, într-o expoziție realizată în parteneriat cu Musée Picasso din Antibes, care va marca și inaugurarea noului centru de artă al fundației.
11 ani de concerte la Biserica „Sf. Ecaterina” Timișoara. Interviuri cu protagonistele recitalului de chitară clasică.
Managerul Teatrului German de Stat Timișoara, Lucian Vărșăndan, a anunțat că se va retrage din funcție începând cu 1 septembrie, după cinci ani de mandat în actuala sa formulă și aproape trei decenii de activitate în cadrul instituției.
Publicul timișorean este invitat luni, 22 iunie, la un concert special din cadrul Turneului Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a.
Vizitatorii vor avea acces la expoziții interactive, tehnologii de realitate virtuală și augmentată, precum și la piese de patrimoniu prezentate în premieră după zeci de ani.
Cineasta va primi un trofeu onorific, iar publicul va avea ocazia să descopere patru dintre filmele sale, proiectate în prezența regizoarei.
„Kean” la Întâlnirea Națională de Teatru din Ungaria este una dintre cele mai importante reușite recente ale Companiei de Teatru „Aradi...
Cristian Mungiu a câștigat al doilea Palme d’Or din cariera de regizor la Festivalul de Film de la Cannes.
Un eveniment inedit dedicat iubitorilor de cărți are loc astăzi la Timișoara. Participanții sunt invitați pe acoperișul Cinema Studio pentru o oră de lectură în liniște, într-un cadru neconvențional care s-a bucurat de un interes peste așteptări.
Opera Națională Română din Timișoara prezintă, duminică de la ora 18:00, spectacolul „Adriana Lecouvreur” de Francesco Cilea. Evenimentul marchează debutul sopranei Lăcrimioara Cristescu în rolul titular și îl aduce în fața publicului pe tenorul de renume internațional Carlo Ventre.
Recitalul imersiv va fi susținut de Theodor Alexandru Rădulescu. „Doresc să transmit publicului, prin piesele pe care le voi interpreta, toată emoția și bucuria mea!" spune pianistul timișorean.
Pianistul Horia Mihail va susține un recital extraordinar la Deva, în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Turneului Național „Pianul Călător”. Concertul este programat în 25 iunie, iar accesul publicului va fi gratuit.
Ediția cu numărul 50 a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală” a cuprins 11 evenimente organizate de Opera Națională Română din Timișoara.
Număr record de participanți din Lugoj, Timișoara, Arad, Deva și Reșița. Interviu cu prof. Raluca Miclăuș, coordonatoarea concursului.
David Seko a câștigat Premiul Uniunii Scriitorilor din România la secțiunea „Cartea de debut” – proză. Distincția i-a fost acordată pentru volumul „Războiul fără veac”, publicat anul trecut la Editura Junimea.
Proiecția specială va avea loc pe 13 iunie, simultan în 90 de cinematografe din 52 de orașe, înainte ca producția să fie lansată oficial în cinematografe
Evenimentul este organizat de Muzeul Satului Bănățean Timișoara și Consiliul Județean Timiș.
Producția Societății Române de Radiodifuziune „Fereastra care n-avea somn”, de Selma Dragoș, a fost recompensată cu Premiul UNITER 2026 pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic.
Muzeul Național al Banatului și Direcția Județeană pentru Cultură Timiș au desfășurat o campanie de extragere controlată a artefactelor metalice din situl arheologic Crivina-Leopoldsberg, în apropiere de Jdioara.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” a obținut un nou succes pe scena teatrală românească, după ce spectacolul „The Window” a fost recompensat la Gala Premiilor UNITER 2026.
Pianiștii familiei Mihăilescu, 4te PIANO, configurații deosebite pe scena festivalului. Programul include și o lucrare de Gabriel Mălăncioiu, special compusă pentru acest eveniment.
„Discipoli, colegi și prieteni se reunesc pentru a onora moștenirea unui pedagog iubit. Lava Bratu a modelat cu pasiune numeroase generații de muzicieni.” Interviu cu moderatorul evenimentului.
Decizia vine după ce producția a câștigat trofeul Palme d'Or la Festivalul de la Cannes.
Cea de-a 34-a ediție a Galei Premiilor Uniunii Teatrale din România este găzduită, deseară, de Teatrul Odeon din Bucureşti.
Lungmetrajul “Fjord”, regizat de cineastul român Cristian Mungiu, a câştigat deja patru premii înaintea Galei oficiale.
Cu ocazia evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”, vizitatorii sunt invitați la expoziții, demonstrații interactive și experiențe multimedia dedicate tehnologiei, artei și patrimoniului local.
Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj participă la o nouă ediție a Nopții Muzeelor, cu un program dedicat publicului de toate vârstele. Evenimentul are loc astăzi, între orele 18:00 și 24:00, iar accesul este gratuit.
Castelul Corvinilor din Hunedoara devine sâmbătă una dintre principalele atracții ale Nopții Muzeelor, cu acces gratuit pentru vizitatori, recital susținut de Mircea Baniciu, sesiuni de video-mapping și show-uri cu lasere.
Vizitatorii vor avea acces gratuit la expoziții de patrimoniu, reconstituiri istorice, demonstrații de robotică, ateliere interactive și spectacole susținute de actori cunoscuți ai scenei românești.
Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timișoara și cele șase muzee din Jimbolia participă la ediția din acest an a Nopții Muzeelor, oferind vizitatorilor incursiuni în istorie, artă și patrimoniu cultural.
Eveniment de anvergură, intens și complex: concurs, festival, masterclassuri, prelegere, recitaluri. Interviu cu prof. dr. Mădălina Dorgo, manager al proiectului.
Evenimentul marchează celebrarea rolului muzeelor în educație, dialog cultural și păstrarea patrimoniului.
Transportul operelor de artă are loc în condiții speciale de securitate, sub supravegherea jandarmeriei.
Publicul va putea vedea și celebra Carte de Aur a Filarmonicii Banatul, care păstrează semnăturile unor nume importante ale culturii europene.
Concert-eveniment pe agenda Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”. Interviu: Lawrence Foster - dirijor (S.U.A.)
Număr record de participanți la actuala ediție. „Unicitatea acestui concurs constă în specificitatea exclusivă determinată de instrumentele cu corzi grave - violă, violoncel, contrabas, chitară, harpă” apreciază managerul concursului.
Spectacolul „Șefele”, una dintre cele mai apreciate producții recente ale Teatrul German de Stat Timișoara, revine într-o reprezentație specială, programată în 14 mai, de la ora 19:30, la cererea publicului.
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara are, de la 1 mai, un nou manager interimar. Actorul Ion Rizea, director general adjunct al instituției în ultimii aproape 20 de ani, a preluat atribuțiile de conducere și reprezentare, după ce Ada Hausvater, cea care a condus Naționalul timișorean timp de peste două decenii, a fost numită manager al Teatrului Național din București.
Timișorenii sunt invitați, în perioada 8–10 mai, la Cinema Studio, unde are loc o nouă ediție a Festivalului Filmului European.
Parcul Rozelor devine, de Ziua Copilului, scena unei povești spectaculoase. Pe 1 iunie, de la ora 19:00, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara prezintă premiera musicalului „Balul Cenușăresei”.
Acces mai larg la cultură pentru elevi și studenți, aceasta este direcția propusă de Mihaela Marcu, director general interimar al Opera Națională Română din Timișoara, care vrea să deschidă repetițiile generale pentru publicul tânăr.
„Libertate în comunitate” a fost tema conferinței care i-a adus la Timișoara pe Teodor Baconschi și Vasile Bănescu. A fost vorba despre o...
Opera Națională din Timișoara și-a deschis porțile pentru public, oferind tururi ghidate în culise, ateliere și spații expoziționale. Evenimentul a stârnit un interes ridicat în rândul vizitatorilor.
Ministerul Culturii a anunțat numirea sopranei Mihaela Marcu în funcția de director general interimar al Operei Naționale Române din Timișoara, chiar înaintea debutului ediției jubiliare a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, un eveniment reper pentru viața culturală a orașului.
Ediția jubiliară a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală” debutează pe 26 aprilie cu un spectacol de excepție la Opera Națională Română din Timișoara, unde trei artiști de renume mondial vor urca împreună pe scenă, în premiera unei distribuții unice pentru România.
La TIMIȘOARA INTERNATIONAL CLARINET FEST 2026 participă artiști, ansambluri și cadre didactice de prestigiu din instituții muzicale europene. Interviu cu lect. univ. dr. Cosmin Hărșian, directorul festivalului.
Opera Națională Română Timișoara și Filarmonica Banatul celebrează ediția jubiliară cu spectacole lirice, concerte simfonice și recitaluri în perioada 26 aprilie – 31 mai.