Garâna Jazz Festival, la cea de-a 18-a ediție

Festivalul Internațional de Jazz de la Garâna își deschide joi porțile pentru patru seri de acorduri jazz în Poiana Lupului. În 2014 Festivalului de la Garâna ajuns la majorat, iar organizatorii au pregătit un program ce cuprinde nume mari ale scenei internaționale.

Iubitorii de jazz urcă și anul acesta la Gărâna pentru a participa la unul dintre cele mai interesante evenimente din Sud-Estul Europei. Organizatorii promit un line-up valoros, precum și mai multe noutăți față de edițiile precedente. Este vorba despre concerte şi în timpul zilei, vineri, sâmbătă şi duminica, la biserica din Văliug și în curtea hanului ,,La Răscruce”, din Gărâna. În plus conceptul Gărâna mai include lansări de discuri și expoziții de artă.

Adam Baldych, Andy Sheppard, Arve Henriksen, Dave Douglas, Joey Defrancesco, Kimmo Pohjonen, Stian Westerhus sunt doar câteva dintre numele care vor scrie istorie la Garana Jazz Festival în acest an. Cap de afiş: Grupul Crimson project, o formaţie formată din două triouri pe aceeaşi scenă sub acelaşi nume, toţi cu rădăcini în renumitul grup de rock progresiv al anilor 70, King Crimson.

Sunt așteptați aproximativ 10.000 de spectatori in fiecare seară, spune Marius Giura, “părintele” Gărâna Jazz.

Program Garana Jazz 2014

 

Joi, 10 iulie

Adam Baldych Imaginary Quartet (Polonia)

Andy Sheppard Trio Libero (Anglia, Franta)

Dave Douglas – the Riverside Quartet (SUA)

Marius Neset Quartet

 

Vineri, 11 iulie

Elena Mindru Finnection (Romania, Finlanda)

Joey Defrancesco Trio (SUA)

Ulf Wakenius Band (Suedia, Danemarca)

Arve Henriksen Band (Norvegia)

 

Sâmbătă, 12 iulie

Tiberian/ Dahlgren/ Betsch „Both sides of the river” (Romania, SUA) Pedro Negrescu Trio (Romania, Ungaria)

The Crimson Projekct (SUA)

Kimmo Pohjonen (Finlanda)

 

Duminică, 13 iulie

Jazzybit (Romania)

Mike Stern/ Bill Evans Band feat. Dennis Chambers & Tom Kennedy (SUA)

Tom Harrell Colors of a Dream with Esperanza Spalding (SUA)

Stian Westerhus (Norvegia)

 

Biserica din Valiug:

Vineri, 11:00 – “Suite of Jazz: Bach’s Wolves”, Teodor Pop & Andrea Kohonicz

Sambata, 11:00 – “Împământenit”, Exit Oz

Duminica, 11:00 – Mircea Tiberian & Liviu Butoi

 

La Răscruce:

Vineri, 14:00 – Horea Crișovan

Sambata, 14:00 – Teodor Pop

Duminica, 14:00 – Pedro Negrescu & Friends

Ediția a 18-a a Festivalului International de Jazz de la Garâna se desfășoară în perioada 10-13 iulie 2014.

 

Articole asemănătoare

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

2 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

2 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

6 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

7 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

16 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

16 ore ago