?Omagiu lui Pavel Roşu, exponent al „şcolii” de taragotişti de la Sacoşul Mare

În Banat, la graniţa dintre judeţele Timiş şi Caraş-Severin, într-o regiune unde câmpia se îmbină cu dealul, la Sacoşul Mare, a existat la începutul secolului al XX-lea, ceea ce unii numesc fără teamă, „şcoala” de taragotişti de la Sacoşul Mare. Această „şcoală” a fost menţionată şi de către redutabilii folclorişti Tiberiu Alexandru şi Nicolae Ursu. Dintre cei mai vestiţi instrumentişti ai Sacoşului au fost Gheorghe Cherciu, zis Ciubuloni, care cânta la fluier, clarinet şi torogoată, confecţionate de el şi de fii săi Gheorghe şi Ion. În cei 84 de ani de viaţă, Gheorghe Cherciu a fost vestit în satele din jur, până la Chevereş şi Dragşina. Cânta pe bani, dar şi „pe bucace” (pe produse alimentare). Până în anul 1942 era renumită banda de la Sacoşul Mare, alcătuită din taragotiştii Gheorghe Cherciu (Ciubuloni) şi Trifon Vasi (care erau verişori), Alexandru Drăgoescu, zis Băn – la contrabas, Valeriu Găbria şi Nicolae Şchiopu, zis Luţă Neagra – la viori.

Pavel Roşu, născut la 12 iunie 1931, a învăţat multe de la această bandă, precum şi de la cărăşanul Luţă Ioviţă, pe care-l idolatriza, devenind cel mai cunoscut exponent al acestei „şcoli” de la Sacoşul Mare. Spunea despre Luţă Ioviţă că de la el a deprins să asocieze cuvinte, cântatului la torogoată. Sonoritatea torogoatei avea la Luţă Ioviţă ceva din timbrul vocal, iar această sensibilitate emoţională era receptată, înţeleasă şi apreciată. Pavel Roşu, un pasionat şi neobosit culegător de folclor, a valorificat, prin admirabile calităţi de interpret, nestematele valori de muzică bănăţeană, împărtăşindu-le apoi cu dărnicie generaţiilor de elevi de la Şcoala de Artă, în calitate de profesor – instructor principal de instrumente muzicale tradiţionale.

Ion Odrobot l-a admirat pentru secretele tehnice pe care le împărtăşea elevilor săi: suflatul fără trădarea efortului vizibil pe obraz, prin congestionarea venelor gâtului şi relaxarea muşchiului diafragmatic; nu permitea încărcarea muştiucului cu ceară pentru a întări sonoritatea, pentru a o face mai stridentă; a pledat pentru un suflat lejer şi o sonorizare reală, naturală a tubului din lemn al instrumentului; era un exemplu de ţinută neostentativă şi candoare fizică în execuţie. Urmând aceste criterii, Pavel Roşu a atins un nivel nebănuit de înalt în înnobilarea timbrului sonor al torogoatei.

Mulţi au încercat, unii au şi reuşit într-o anumită măsură, dar secretul stilului doinit, în redarea orizontalităţii melosului, rămâne un inedit care îl impune pe Pavel Roşu, dept un model inegalabil. Împreună cu profesorul Ion Odrobot, Pavel Roşu a slujit folclorul muzical bănăţean timp de cinci decenii, punând bazele unor formaţii instrumentale prestigioase în Timişoara: Orchestra Casei Raionale, devenită Ansamblul „Timişul”, orchestra Clubului „1 Mai”, de la I.J.T.L., orchestra Ansamblului „Doina Timişului” al Casei de Cultură a Studenţilor. Pavel Roşu era corepetitor de bază, concert – maestru. Coregraful Emilian Dumitru, plecat şi el în lumea fără de dor pre repede, susţine că lăutarul ţăran din Sacoşul Mare a fost cel care l-a făcut să înţeleagă mai nuanţat cântecul şi jocul popular, să înţeleagă actul folcloric ca pe un tezaur de înţelepciune a poporului român, cu sentimentul şi  conştiinţa răspunderii pe care le dă apropierea de aceste valori eterne ale spiritualităţii noastre. El subliniază importanţa unui corepetitor în realizarea spectacolelor: „un corepetitor de excepţie ca Pavel Roşu, înseamnă mâna dreaptă, fără de care nu am fi reuşit să revalidăm adevăruri fundamentale dintr-un fond arhaic în spectacole de o tulburătoare forţă interioară, de mare echilibru şi eleganţă.”

            Cu Luţă Ioviţă s-a început secolul al XX-lea, un altfel de secol al muzicii populare, cu Pavel Roşu (decedat în februarie 1999) s-a încheiat acelaşi secol, afirmă profesorul Ovidiu Giulvezan, autorul volumului „Pavel Roşu – O viaţa ca un cântec”, apărut la Editura Brumar în anul 2001, ce stă la baza acestui material.

Daniela Băcilă

Ascultaţi doina „De-ar fi dorul ca şi-o floare” cu Pavel Roşu la taragot: