Festivalul Național “Jocul popular, tradiție perenă pe Valea Timișului”, la Armeniș

Vineri și sâmbătă, 6 și 7 august, gugulanii de la Armeniș primesc oaspeți din șase județe la Festivalul Național care promovează jocul popular pe care se străduiesc să-l păstreze în cea mai curată formă a sa.

„În vremurile noastre, bătrânii satului privesc cu drag la tinerii care au înflorit în paşi de joc popular, amintindu-le de tinereţea lor trăită şi jucată în portul de care sunt atât de mândri. Ei nu numai că păstrează comoara cântecului şi jocului ci îi asigură perpetuarea în generaţiile viitoare, în spiritul tradiţiei autentice bănăţene.”

Ansamblul „Armenișana” a luat ființă în anul 1998 din inițiativa și sub directa îndrumare a domnului Dumitru Dragomir, directorul Căminului Cultural din localitate Palmaresul artistic la nivel național și internațional este impresionant.

Ca o consecință a participării la manifestări de prestigiu și din dorința de a face tot ce e posibil pentru a păstra valorile tradiționale ale locurilor, coregraful Dumitru Dragomir a inițiat acest festival care a ajuns la ediția a VI-a. Vor poposi la Armeniș formații artistice din șase județe ale țării: Caraș – Severin, Timiș, Hunedoara, Botoșani, Dolj și Ilfov.

În cele două zile vor avea loc parade ale portului popular și spectacole, în care vor evolua câte șase ansambluri pe zi. Mai multe detalii vom afla de la domnul Dumitru Dragomir, joi, la emisiunea „Din suflet pentru tine”, în jurul orei 8:45.

Articole asemănătoare

Timotion: Puzzle uriaș, ateliere de pictură, origami și alte activități pregătite de instituțiile de cultură

În Parcul Castelului Huniade vor exista mai multe standuri ale instituţiilor de cultură subordonate Consiliului…

43 de minute ago

Medicamentele expirate vor fi preluate de la arădeni de Spitalul Judeţean

Noul punct de colectare va fi deschis din data de 15 mai și va colecta…

58 de minute ago

Grevă în mai multe primării din țară. Angajații cer majorări salariale

Angajații afiliați la Sindicatul Național al Salariaților Comunelor și Orașelor (SCOR) au suspendat activitatea cu…

o oră ago

WTA Roma | Eliminare pentru Ana Bogdan, calificare pentru Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian

Calificată în turul al doilea după un meci reușit în fața canadiencei Leylah Fernandez, Ana Bogdan…

7 ore ago

AUDIO | Cade cortina peste Liga a doua. Corvinul, ultimul joc înaintea finalei de Cupă

De la ora 11:00 se vor juca cele șase meciuri din play-out, din etapa a…

8 ore ago

Pieton lovit mortal de mașină după ce a traversat pe roșu în Timișoara

Accidentul s-a produs, în această dimineață, pe strada Andrei Șaguna din Timișoara. „Un bărbat de…

8 ore ago