Lista concurenților selectați pentru Festivalul de la Moneasa. Târgul meșterilor populari la o nouă ediție

Tineri interpreți din 9 județe se vor întrece duminică, 28 august, la Moneasa, la Festivalul Concurs de interpretare vocală a cântecului popular românesc, ediția cu numărul 52.

Stațiunea arădeană găzduiește totodată Târgul Meșterilor Populari, sâmbătă și duminică. Sunt așteptați olari, lemnari, împletitori de nuiele, ţesătoare, cusătoare, pălărieri, turtari, pictori naivi şi iconari din centrele tradiţionale arădene precum Hălmagiu, Ineu, Pâncota, Brusturi, Bonţeşti, Zerindu Nou, Bocsig, Şicula, Târnăviţa, Obârşia și altele.

Cele două manifestări sunt organizate de Centrul Cultural Județean și Consiliul Județean Arad, Primăria și Consiliul Local Moneasa.

Festivalul va începe duminică, la ora 14:00, la Teatrul  de Vară, accesul publicului este gratuit. Concursul este urmat de recitalurile invitaților: Petrică Pașca, Niculina Stoican, Alex Pop, Grupurile Școlii de Artă din Arad, “Sânzienele” și “Feciorii Zarandului”.

Acompaniamentul este asigurat de Orchestra Rapsodia condusă de prof. Vasile Rus

Lista concurenților selectați:

  1. Bertea Delia Valentina – Suceava
  2. Buzurin Roberta – Olt
  3. Chelba Andrei Nicolae – Prahova
  4. Crihan Emma – Arad
  5. Dinu Andrei Daniel – Buzău
  6. Gandore Delia – Vaslui
  7. Goia Roxana – Timiș
  8. Grigorean Alexandru – Suceava
  9. Motan Eduard – Arad
  10. Naghi Ionuț – Bihor
  11. Peia Denisa – Timiș
  12. Pop Crina – Sălaj
  13. Roman Ana-Maria – Suceava
  14. Sârbu Teodora – Arad

 

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

3 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

4 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

4 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

5 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

6 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

15 ore ago