Mircea Ardeleanu, Maestru Internaţional al Ţambalului, s-a stins la 66 de ani

Pe lângă aplauzele publicului şi aprecierile colegilor din lumea folclorului românesc, un titlul conferit în anul 2008 de către Uniunea Compozitorilor din Serbia i-a adus poate cea mai mare recunoaştere virtuozului instrumentist bănăţean, Mircea Ardeleanu, “Maestru Internaţional al Ţambalului”.

În plină pandemie, inima lui bolnavă a încetat să mai bată în această dimineaţă.

Mircea Ardeleanu s-a născut la Bocşa Montană la 15 noiembrie 1953. Tatăl său era de naţionalitate maghiară, iar mama pe jumătate unguroaică, numele lor fiind Erdely, pe care Mircea îl schimbă în Ardeleanu, când vine la Timişoara, în anul 1968, cu ajutorul domnului Gheorghe Galetin, nefiind altceva decât traducerea în româneşte a numelui său.

De la 6 ani începe să cânte la ţambal, instrumentul pe care-l găsise în podul casei.

După clasele primare şi gimnaziale vine la Timişoara unde urmează liceul la actualul Colegiu Bănăţean, Şcoala Populară de Arte şi Institulul de Muzică de 3 ani. Începe să colaboreze cu ansamblurile româneşti, maghiare şi sârbeşti ale Casei de Cultură : “Timişul”, “Rezeda”, “Zora”. Profesorul său de la Şcoala de Arte, Sturczinger, îi prevede un viitor strălucit, ca “ţimbalist”. Un alt profesor pe care-l numea de fiecare dată când era intervievat, a fost profesorul de teorie şi solfegii, Sava Ilin.

Prin anii ۥ70 a început să cânte în restaurantele timişorene, după 1980, împreună cu Ilie Vincu, pune bazele formaţiei “Virtuozii Banatului”. Până în 1985 a predat ţambal la Şcoala de Arte şi la Liceul de Muzică, după care îl găsim angajat la Novi Sad până în 1994 când au început bombardamentele americanilor în fosta Iugoslavie. Colaborarea cu RadioTeleviziunea din Novi-Sad i-a adus mari satisfacţii profesionale şi sute de imprimări. Oricât s-a străduit domnul Ciprian Cipu să-l aducă la Ansamblul Profesionist “Banatul”, timp de 20 de ani nu a reuşit, abia din 1994, când director a fost Tiberiu Ceia, Mircea Ardeleanu a devenit un membru de bază al formaţiei profesioniste timişene, până la pensionare, în urmă cu câţiva ani.

A continuat colaborarea cu Orchestra din Novi Sad,  grupul “Virtuozii Banatului” s-a impus în viaţa artistică timişeană şi nu numai, dovedind că folclorul autentic şi muzica tradiţională vor dăinui mereu, în ciuda involuţiei şi deprecierii pe care o anumită categorie a interpreţilor o practică pentru un succes facil.

În urmă cu câteva luni bune am avut o astfel de certitudine când am poposit la un restaurant tradiţional de unde am transmis live o parte a programului susţinut de “Virtuozii Banatului” şi Petrică Moise.

Mircea Ardeleanu a transmis arta sa muzicală  fiului,  Mircea Ardeleanu jr., muzician care îmbină valenţele artistice în genuri complexe, pornind de la folclor ajungând la jazz, café-concert, compilaţii şi prelucrări îndrăzneţe, punând calitatea artistică mereu în prim plan.

Rămas bun, Mircea Ardeleanu, ai ales să pleci în această perioadă atât de dificilă pentru omenire de parcă sufletul şi omenia ta nu au mai putut îndura. Lumea folclorului te plânge, iar noi vom păstra cu sfinţenie în Fonoteca Radio Timişoara imprimările tale, aşa cum sutele de solişti pe care i-ai acompaniat o vor face mereu.

Drum lin spre ceruri, Dumnezeu să-l odihnească în pace…

 

Daniela Băcilă

 

Articole asemănătoare

Aproximativ 40% din legitimaţiile de handicap pentru parcare gratuită verificate la Arad sunt multiplicate

Aproximativ 40% dintre cardurile speciale de parcare gratuită pentru persoane cu handicap folosite în Arad…

19 minute ago

Cadavrul unui bărbat spânzurat de o schelă, identificat de poliţiştii timișeni

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic Timiş au identificat cadavrul…

42 de minute ago

“PRO DATINA” respectă tradiția de 15 ani

Festivalul  folcloric „Din comoara satului” a fost primul eveniment important al  Asociației culturale “PRO DATINA”…

3 ore ago

Festivalul și Concursul Internațional „Alma Cornea Ionescu”, la ediția 21

În perioada 16-21 mai 2024, se va desfășura, la Timișoara, cea de a XXI-a editie…

4 ore ago

Alpinistul Adrian Ahriţculesei începe escaladarea vârfului Everest

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a finalizat pregătirile pentru escaladarea vârfului Everest, cel mai înalt din lume.…

8 ore ago

CSS Bega Timișoara U15 începe astăzi turneul final de la Zalău

Voleibaliștii U15 de la CSS Bega Timișoara s-au calificat între cele opt echipe din țară.…

10 ore ago