Ruga de la Mehala cu Ansamblul folcloric “Timişul” şi invitaţii săi

Tiberiu Ceia, Petrică Moise, Carmen Popovici Dumbravă, Adrian Stanca, Stana Stepanescu, George Adam, Pera Todorovici, Doriana Talpeş, Dumitru Stoicănescu, Maria Borţun Popescu, Camelia Florea, Ancuţa Fleşariu, Camelia Miuţescu, Raluca Modi, Cornel Brici, Ioan Surdu şi Iasmina Feniaţ sunt interpreţii de muzică populară care vor încânta măhălenţii la tradiţionala rugă care are loc în fiecare an la Sărbătoarea Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor), când este marcat hramul Bisericii din Piaţa Avram Iancu.

Joi şi vineri, 9 şi 10 iunie, programul artistic susţinut de Ansamblul “Timişul” al Casei de Cultură Timişoara, va începe la ora 17:00. Dacă scena amenajată în centrul pieţei este rezervată celor 17 solişti bănăţeni şi orchestrei ansamblului, spaţiul din jurul ei devine un loc propice jocului care se va încinge până târziu iar bunătăţile culinare specifice rugii, ca şi tentaţiile pentru cei mici, nu vor lipsi.

Ruga de la Mehala este inclusă în manifestările organizate cu prilejul Zilelor Cartierelor care se derulează în această perioadă în tot oraşul. Consiliile Consultative ale Cartierelor Mehala şi Circumvalaţiunii primesc sprijinul Primăriei şi Consiliului Local, organizarea programelor artistice revenindu-i Casei de Cultură a municipiului Timişoara.

Articole asemănătoare

Minerul Lupeni, campioană în Hunedoara. Adversarul din baraj va fi Viitorul Arad | AUDIO

Minerul Lupeni a devenit campioana de fotbal județului Hunedoara. Echipa din Valea Jiului a câștigat…

31 de minute ago

Fără apă caldă pe mai multe străzi din Timișoara

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, între orele 10.00 și 13.00, la centralele termice…

4 ore ago

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

14 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

14 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

16 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

16 ore ago