Unul dintre marii păstrători ai tezaurului muzical din Banatul montan, instrumentistul și dirijorul Laci Perescu s-a stins ieri, la 89 de ani.

Înmormântarea va avea loc duminică, 19 februarie, la ora 13:00, la Caransebeș.

În volumul „Pe urmele Doinei Banatului și ale slujitorilor ei”, Ștefan Isac  schițează un portret în care evidențiază bagheta fermecată a lui Laci Perescu. Bagheta era de fapt tot sufletul său, toată priceperea de a pune în valoare calitățile interpretative ale instrumentiștilor cărășeni, modul de lucru cu acești virtuozi neîntrecuți, așa cum cum a făcut-o înaintea lui, unchiul său, renumitul Nicolae Perescu. După dispariția lui prematură, în 1979, Laci a preluat Orchestra “Doina Banatului” susținând mii de spectacole și concerte în țară.

Laci Perescu s-a născut la 10 octombrie 1933 în localitatea Dalci, județul Caraș-Severin, satul din care au plecat numeroși muzicanți ce s-au afirmat pe plan național precum Luță Ioviță, Ion Murgu, Ion Bălan, Luca Novac.

A început să cânte de mic copil, mai întâi la fluier și clarinet, apoi la saxofon și flaut. Tatăl său era un bun viorist la Orchestra „Lazăr Cernescu”. De la Stanciu Tită și Petrică Vasile învață secretele instrumentului și tehnica interpretării. A făcut parte și din Taraful din Dalci, iar din 1 ianuarie 1951 devine angajat la Orchestra din Caransebeș cunoscută cu mai multe denumiri de-a lungul timpului: “Lazăr Cernescu”, „Orchestra Populară a Casei de Cultură din Caransebeș” sau „Doina Banatului”.

Fonoteca Radio Timișoara păstrează o serie de înregistrări realizate sub bagheta lui Laci Perescu. Două discuri single și unul L.P, imprimate de Casa Electrecord în anii 1966, 1969 și 1973, stau mărturie a activității sale de dirijor, instrumentist, culegător și păstrător a valorilor muzicale din Banat.

Laci Perescu s-a pensionat în anul 1984, dar a continuat colaborarea cu formația sufletului său atâta timp cât i-a permis sănătatea. Firea lui blândă, zâmbetul sincer și omenia ce l-a caracterizat întreaga viață le-a împărtășit celor din jurul lui, emanând un soi de bunătate rară. În preajma lui îți doreai să fii mai bun, mai pregătit, mai răbdător…

Dumnezeu să-l odihnească în pace…

Daniela Băcilă

Articole asemănătoare

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

2 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

2 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

2 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

4 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

10 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

10 ore ago