Un nou festival folcloric în Timiș: Festivalul – Concurs “Efta Botoca” / FIȘA DE ÎNSCRIERE

Celebrul violonist bănățean care și-a desfășurat cea mai mare parte a activității artistice în marile orchestre de la București, va fi omagiat în comuna natală, Jebel, printr-un Festival Concurs de Interpretare Vocală și Instrumentală, legat de cea mai importantă sărbătoare a comunității, Ruga satului de Sfântul Ilie.

Din inițiativa Primăriei Jebel, concursul din anii ’90 destinat violoniștilor din întreaga țară, este reluat într-o altă formă care dă posibilitatea afirmării instrumentiștilor de toate vârstele, tinerilor soliști vocali cu vârste cuprinse între 15 și 30, precum și rapsozilor de peste 50 de ani, care nu au cunoscut consacrarea scenică.

Primarul comunei Jebel, Sabin Bociu și Consiliul Local au stabilit un parteneriat cu Asociația Pentru Promovarea Tradițiilor pentru organizarea manifestărilor din cele două zile, 20 și 21 iulie. Consiliul Județean Timiș sprijină deasemenea festivalul care se dorește a deveni unul de prestigiu.

La cele trei secțiuni ale concursului se vor acorda premii în valoare de 4500 de lei, incluzând premii speciale denumite după alți instrumentiști din Jebel, Aurel Negrea și Ionel Acea.

Preselecția va avea loc sâmbătă, 20 iulie, de la ora 16:00, la Căminul Cultural din Jebel. De la ora 19:00, joc și voie bună la Ruga Satului cu Ghiță Călțun Brancu. A doua zi se vor alătura interpreții Floare Hojda Tomoiagă, Florin Boita, Mariana Șușca și Remus Grosu

Concursul și decernarea premiilor se vor desfășura duminică, 21 iulie, de la aceeași oră, 16:00.

Participă Ansamblul Folcloric “Nedeia” al Casei de Cultură Novaci, jud. Gorj.

Concurenții de la secțiunea de interpretare instrumentală vor prezența 2 piese, la alegere.Se va puncta suplimentar prezentarea unei piese din repertoriul lui Efta Botoca. La secțiunea de interpretare vocală, concurenții vor prezența o piesă fără acompaniament muzical (doină, baladă) și o piesă cu acompaniament muzical.

Se pot înscrie concurenți din comunitățile românești din afara granițelor țării.

Durata maximă a evoluției scenice a fiecărui concurent trebuie să fie de 5 minute.

Înscrierea concurenților se va face pe pagina de facebook a evenimentului sau la adresa de e-mail houseofharmonytm@yahoo.com.

Detalii legate de participare puteți obține la telefon 0722.413866, prof. Remus Grosu.

                                                     FIŞA DE ÎNSCRIERE

                    Festivalul-Concurs de Interpretare Vocală și Instrumentală

                                                     “Efta Botoca” , ediția  I

 

Numele şi prenumele concurentului:______________________________

Data naşterii:______________________________________  

Reprezentant legal (in cazul minorilor)_______________________________________

Domiciliul:____________________________________________________

Telefon:_______________________________       

e-mail:_______________________________________________

Sectiunea de concurs (vocala, instrumentala, debut 50 plus) ________________

  • Instrument abordat(interpretare instrumentala) ________________

Zona folclorica reprezentata :___________________________________ ____________

Probe de concurs :

  1. Piesa fara acompaniament__________________________________
  2. Pesa cu acompaniament ___________________________________

 

Scurta prezentare (cand ati inceput sa cantati si de ce,  daca aveti cursuri de specializare artistica,colaborari ansambluri , premii castigate, indrumatori, artisti – modele, etc)

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Inteleg sa fiu de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

 

Semnătură concurent / imputernicit legal

 

Articole asemănătoare

Oradea pierde acasă; Clujul tot mai aproape de titlu

Acest rezultat face ca Clujul să se apropie de un nou titlu de campioană. Trupa…

11 minute ago

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

6 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

6 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

6 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

6 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

7 ore ago