Ascultă Radio Timișoara Live

Avem Regina Anului 2017: Peugeot 3008!

Cel mai prestigios titlu al anului automobilistic european a fost acordat unui model de nișă francez. Juriul Car of the Year este format din cei mai reputați jurnaliști europeni ai momentului.

Avem Regina Anului 2017: Peugeot 3008!

Articol de Radu Micu, 6 martie 2017, 18:37 / actualizat: 20 ianuarie 2024, 23:16

Fotografie de Producător

Fotografie de Producător

Peugeot 3008 este un crossover compact prezentat de casa franceză în premieră mondială în Mai 2008 la Dubrvovnik în Croația. Comercialiyarea a fost lansată în Aprilie 2009. Criticat de unii și dat ca exemplu de alții, 3008 a cules laurii încet dar sigur. Este soarta caracateristică fiecărui model avangardist, sau mai exact nonconformist. Încă din 2010, revista britanică de specialitate What Car? îi atribuia lui Peugeot 3008 titlul de Car of the Year 2010 dar nu este o distincție recunoscută oficial sau este tratată ca un demers de nișă. Actualul model a fost dezvoltat foarte aten și prezentat în 2016, ca noul SUV 3008. Livrările au pornit în Ianuarie 2017. Se dorește a fi un nou reper al casei franceze care mizează pe această arhitectură, despre care spune că va deveni un hit european.
Benzinarul de 1,6 L VTi dezvoltă 120 sau 156 CP la turații în jur de 6000 rpm și un cuplu motor de 160, respectiv 240 Nm la turații de 4250, respectiv 1400 (!) rpm. Acest al doilea motor este remarcabil în sinea lui și poate fi cuplat fie la o transmisie manuală în 6 rapoarte fie la una automatică de același regim. Viteza maximă este limitată la 167 km/h.
Deși aspru criticată, gama Diesel rezistă și oferă 3 vesiuni: 1,6 L de 110 CP și 240 Nm la 4000, respectiv 1750 rpm, cu 180 km/h viteză maximă, respectiv 2 L HDi de 150 sau 163 CP la 3750 rpm, 340 Nm caracteristică de cuplu la 2000 rpm și viteza maximă de 196 km/h.

Fotografie de Producător

Fotografie de Producător

coty2017

Fotografia oficială a decernării

Emisia de noxe este mai mică la Diesel decât la benzinar (140 față de 165 gr. CO2!)
Peugeot oferă de mai multă vreme sistemul de Head Up Display, cu ajutorul unui ecran de sticlă aflat la baza parbrizului. Alți constructori proiectează informația în parbriz, o tehnologie mai scumpă dar cu același efect vizual. Modelul ofertă alertă la distanța față de automobilul din față și afișează viteza de crazieră sau limitarea ei.
Există șio o versiune hybrid, lansată însă pe piață în 2012. A devenit primul hybrid Diesel fabricat în producție de serie. Problema este însă la autonomia bateriei, situația pe care inginerii francezi o vor rezolva probabil imediat print-o provire atentă la soluțiile proaspetei lor achiziții;: Opel Ampera-e.
Actuala generație de Peugeot 3008 a fost prezentată publicului în septembrie 2016 la Salonul Auto de la Paris. Se remarcă noul i-cockpit cu design rafinat, întâlnit și la noile 2008, 208 și 308. Ecranul de 8 inch oferă toată expunerea de care este nevoie.
Rivalii clasei sunt SEAT Ateca, Nissan Qashqai, Renault Kadjar iar modele cu care poate intra în competiție ca alternativă demnă de luat în seamă ar fi Volkswagen Tiguan, Kia Sportage, Hyundai Tucson, Ford Kuga, Mazda CX-5, Honda CR-V sau Toyota RVA4.

Pgt3008_COTY_04

Fotografie de Producător

Vizitați sectorul dedicat pentru mai multe informații auto: Sector Auto

Dialog cu Garry Kasparov despre provocările lumii moderne la Timișoara
Știință și tehnologie miercuri, 3 aprilie 2024, 06:30

Dialog cu Garry Kasparov despre provocările lumii moderne la Timișoara

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui eveniment special organizat de Universitatea...

Dialog cu Garry Kasparov despre provocările lumii moderne la Timișoara
medalii de aur pentru inventatorul hunedorean Corneliu Birtok Băneasă
Știință și tehnologie marți, 2 aprilie 2024, 18:43

Aplicație de monitorizare a ritmului cardiac, prezentată la Salonul de inventică de la Deva

Peste 300 de invenţii şi inovaţii, din 31 de ţări, vor fi jurizate la ediţia din acest an a Salonului internaţional de inventică INVENTCOR....

Aplicație de monitorizare a ritmului cardiac, prezentată la Salonul de inventică de la Deva
Elevii hunedoreni din echipa RobotX au creat un nou program pentru Stația Spațială Internațională
Știință și tehnologie marți, 26 martie 2024, 20:19

Elevii hunedoreni din echipa RobotX au creat un nou program pentru Stația Spațială Internațională

Elevii din cadrul echipei RobotX de la Liceul Teoretic “Traian Lalescu” au creat și anul trecut un program informatic pentru SSI. Profesorul...

Elevii hunedoreni din echipa RobotX au creat un nou program pentru Stația Spațială Internațională
Garry Kasparov vine la Timișoara, la Tech Talks by UPT
Știință și tehnologie vineri, 22 martie 2024, 14:31

Garry Kasparov vine la Timișoara, la Tech Talks by UPT

Universitatea Politehnica din Timișoara lansează oficial ediția din acest an a evenimentului Tech Talks by UPT. Evenimentul se desfășoară sub...

Garry Kasparov vine la Timișoara, la Tech Talks by UPT
Știință și tehnologie sâmbătă, 27 ianuarie 2024, 14:37

Primul Makerspace, centru de știință și tehnologie, deschis la Biblioteca Județeană Arad

Makerspace este un centru sau un laborator de creație dedicat tinerilor care pot pune în practică teoria învățată la școală cu ajutorul...

Primul Makerspace, centru de știință și tehnologie, deschis la Biblioteca Județeană Arad
Știință și tehnologie marți, 23 ianuarie 2024, 08:30

Invenția inedită a unui arădean protejează animalele de companie de zgomotul artificiilor

Un arădean a confecționat un dispozitiv, sub formă de cască, prin care animalele sunt protejate de zgomotele puternice, în special de la petarde...

Invenția inedită a unui arădean protejează animalele de companie de zgomotul artificiilor
Știință și tehnologie luni, 22 ianuarie 2024, 07:00

Filtru de aer care neutralizează microbii din spațiile medicale, creat de inventatorul Corneliu Birtok-Băneasă

Documentaţia pentru brevetarea invenţiei a fost depusă la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Inventatorul devean Corneliu...

Filtru de aer care neutralizează microbii din spațiile medicale, creat de inventatorul Corneliu Birtok-Băneasă
Știință și tehnologie miercuri, 18 ianuarie 2023, 15:43

Ofensiva chinezească se transformă în tăvălug!

Producătorul chinez de automobile BYD va începe să vândă vehicule electrice în Regatul Unit deja în acest trimestru! Mașinile electrice ocupa...

Ofensiva chinezească se transformă în tăvălug!