Modificări pe liniile 15, 16 și Expres 3 din cauza lucrărilor de pe Calea Martirilor
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, pe durata restricțiilor, mijloacele de transport vor circula pe trasee deviate.
Articol de Radio Timișoara, 6 august 2026, 12:53
Circulația firobuzelor de pe liniile 15 și 16, precum și a autobuzelor de pe linia Expres 3 va fi modificată în perioada 10–13 august, ca urmare a închiderii traficului pe Calea Martirilor, între bulevardul Liviu Rebreanu și strada Dr. Ioan Mureșan, unde vor avea loc lucrări la carosabil.
Linia de firobuz 15
Traseu tur: Girația Bulevardul Sudului – Traian Grozăvescu (Poșta Mare), pe traseul obișnuit.
Traseu retur: Traian Grozăvescu (Poșta Mare) – Parcul Copiilor – Complexul Studențesc (Ion Vidu) – strada Cluj (Arieș) – Spitalul Județean (Casa Austria) – bulevardul Sudului – Parc Bulevardul Sudului – Girația Bulevardul Sudului.
Linia de firobuz 16
Traseu tur: Girația Bulevardul Sudului – Parc Bulevardul Sudului – bulevardul Sudului – Spitalul Județean (Arieș), apoi continuă pe traseul obișnuit.
Traseu retur: Traian Grozăvescu (Poșta Mare) – Girația Bulevardul Sudului, pe traseul obișnuit.
Linia de autobuz Expres 3
Traseu tur: Apicultorilor – Mureș (Calea Martirilor) – Mareșal C. Prezan – Girația Bulevardul Sudului – bulevardul Sudului – Parc Bulevardul Sudului – bulevardul Sudului (Liviu Rebreanu) – Spitalul Județean (Arieș) – Casa Tineretului, apoi continuă pe traseul obișnuit.
Traseu retur: traseul normal până la strada Cluj (Arieș), apoi deviază prin Spitalul Județean (Casa Austria) – bulevardul Sudului – Parc Bulevardul Sudului – Girația Bulevardul Sudului – Mureș (Calea Martirilor) – Apicultorilor.