Categorii: Trafic

Reparații pe mai multe drumuri din vestul țării. Se pregătesc lucrări pe relația Timișoara – Cenad

Sursa foto: DRDP Timisoara

Mai multe drumuri naționale din vestul țării sunt în reparații în această perioadă, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Potrivit DRDP, în județul Arad se intervine pe autostrada A1, între Arad și Nădlac și pe DN 79A Vârfurile – Chișineu Criș – Vărșand.

În județul Hunedoara se fac reparații pe DN74 Brad – Buceș, iar în Caraș-Severin sunt zone cu reparații pe DN 6 Lugoj – Caransebeș, după care vor urma lucrări pe centura Caransebeș.

În Timiș, pe DN 6, sunt pe ultima sută de metri lucrările și aplicarea marcajelor pe sectorul Remetea Mare – Lugoj.

Urmează reparații pe DN 6 Timișoara – Cenad, DN 59F Sânnicolau Mare – Dudeștii Vechi și pe DN 69 Timișoara – Arad – anunță Regionala de Drumuri Timișoara.

 

Articole asemănătoare

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

5 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara, între primele 6,9% universități din lume

Universitatea de Vest din Timişoara a fost inclusă între primele 1.500 de universități din lume…

5 ore ago

Ex-timișorenii Jovanovic și Djokovic, pe locul al cincilea în Ungaria

Honved Budapesta, cea mai titrată echipă din baschetul masculin maghiar, a încheiat actuala ediție de…

6 ore ago

United Galați se desprinde în finala cu CFR Timișoara

Finala Ligii I de fotbal în sală a continuat la Galați, pe terenul echipei care…

6 ore ago

Un baschetbalist timișorean, MVP în finala campionatul din Serbia

Tânărul baschetbalist timișorean Luca Illeș a fost declarat cel mai bun jucător în finala campionatului…

7 ore ago

Corvinul Hunedoara, echipament special pentru finala de Cupa României | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul Hunedoara se află de sâmbătă la Sibiu. Ei s-au deplasat acolo…

10 ore ago